Foarte interesant!
Si pot sä deduc cä adevärat. Nu cunosc detalii concrete (în perioada aia, încetasem asa-zisa colaborare cu securitatea, apropo de care tot bagä strâmbe limbricul äla de Jeleu - culmea, citând nu cunoscätori, ci niste mitomani care habar n-au ce-a fost atunci, si acum inventeazä) - dar pot confirma cä se potriveste de minune. Exact în aceste douä spectacole am jucat timp de o stagiune jumate (din februarie 1983 pânä în iunie 1984 - ultimii doi ani de facultate):
In
"Plosnita" eram:
- student la medicinä
- hot de buzunare în piatä (furam una din scrumbiile alea la care se face referire mai sus);
- ospätar la nuntä (aduceam sunca de porc mentionatä tot în articolul citat anterior);
- pompier;
- paznicul lui Prisîpkin (Dem Rädulescu) la zoo (aici, îmi creasem si eu un fitil: scoteam un carnetel si notam tot ce se întâmpla în scenä; de fapt, mä inspirasem din aparitia similarä a unui figurant din
"Räceala" lui Sorescu, la Bulandra).
Iar în
"O scrisoare pierdutä":
- dascäl din grupul lui Catavencu.
Imi amintesc multe din replicile si momentele taxate de vajnicul securist în raportul citat mai sus - iar ce nu-mi amintesc (probabil fiindcä se fäcuserä numai la repetitii, nu si în spectacol, dupä intrarea mea în trupä) e, oricum, perfect verosimil. Asa mergeau treburile atunci.
E foarte credibilä si reactia lui Beligan: el era nu numai director general al teatrului, ci si membru în C.C. (pozitie de care profita ca sä mai tempereze diverse abuzuri din lumea teatrului); ca atare, avea autoritatea de a-l pune la punct pe securist. C.C.-ul era instanta supremä în stat - de facto - cam cum e acum Curtea Constitutionalä (Ha! Aceleasi initiale), cu Mos Cräciunii ei corupti, în draperii grena.