|
“Am încerct azi sã-mi aduc aminte câtã vreme este de când nu mã mai emoþionez când citesc ceva care altã datã m-ar fi fãcut sã plâng, câtã vreme este de când nu am mai plâns la un film sau chiar dupã mort. N-am reuºit. S-a întâmplat încet. Nu am avut un ºoc. Am avut experienþe de intensitate medie care, totalizate, echivaleazã cu un ºoc. Respect în continuare oamenii ºi nu încerc sã le fac vreun rãu sau mãcar sã le pun beþe-n roate, dar cred cã nu este nimeni, începând cu pãrinþii ºi terminând cu copiii mei, despre care sã nu fi spus ºi sã nu continuu sã spun, din când în când “ducã-se dracului!” Rãceala mea faþã de bagajul afectiv s-a desãvârºit în ziua în care mi-am dat seama cã nu meritã sã suferi pentru nimeni ºi pentru nimic. Iubirea – care, sporadic, ne face sã ne simþim zei – este dirijatã mai mult de hormoni decât de subtile cauze psihice. Sufletul nu este un bun partajabil. Afecþiunea nefiind bazatã pe un schimb de hormoni are un echilibru ºi mai precar decât dragostea. Mi s-au uzat nervii. Nu mai am rãbdare sã vãd mulþimi înduioºate, aceleaºi mulþimi care calcã-n picioare idolul adulat cu un ceas mai înainte. Sub mantiile spumoase ale marilor sentimente se ascunde pleava instinctului de conservare, mediocritatea minþilor ºi, mai grav, a sufletelor. Îi înþeleg pe oameni, fiindcã înþeleg lumea în care trãiesc. Nu pot sã meargã drepþi când trec printr-o arhitecturã în care n-ai de ales decât între a merge drept ºi a-þi sparge capul ºi a merge cocoºat ºi a-þi pãsta capul intact, în cazul din urmã singurele avarii sau cucuie producându-se în cutia cranianã, dacã nu este goalã. Îi înþeleg pe oameni, dar nu-i mai iubesc. Nu pot preciza data când a încetat aceastã iubire. Poate cã oamenii ar avea nevoie de mai multã singurãtate ca sã se iubeascã unii pe alþii, de mai multã vreme în care sã mediteze asupra lor înºiºi.”
Ileana Vulpescu – “Candidaþii la fericire”
---
Eu cred cã oamenii au deja parte de prea multã singurãtate, din pãcate nu din cea în care sã mediteze la ei înºiºi, ci de-o singurãtate în care încearcã sã uite de puþinul care încã mai sunt.
|