[Pashpix]

Supravieþuitorul. Sergiu Nicolaescu, o viaþã de poveste în lumea filmului

Jurnalul National

01/04/2008 de Oana-Maria Baltoc

Supravieþuitorul. Sergiu Nicolaescu, o viaþã de poveste în lumea filmului
Voinþa m-a condusVeteranul cinematografiei româneºti ne-a primit în casa din Zambaccian, unde ne-a vorbit despre viaþa sa, cu realizãri, sacrificii ºi regrete. În mai puþin de douã sãptãmâni îºi va lansa cel de-al 72-lea film din carierã, "Supravieþuitorul”.


Jurnalul Naþional: Sunteþi unul dintre regizorii care au continuat sã facã film ºi dupã ‘89. A fost greu sã tineþi pasul cu vremurile?

Sergiu Nicolaescu: Am avut întodeauna pretenþia cã sunt foarte modern. Prin urmare, eu sunt înaintea vremurilor. ªi, fiind un bun profesionist, am depãºit mereu perioada în care am trãit. Am privit dincolo de evenimentele la care am fost martor ºi care apar în multe dintre filmele mele.

Întotdeauna istoria a contat foarte mult în filmele dvs.

Adevãrat, în viaþa mea cel mai mult m-am inspirat din istorie. Iar pasiunea pentru istorie o am de când eram copil. Mama e de vinã pentru asta. Era o femeie extraordinarã care îmi cânta cântece patriotice încã de când eram în leagãn. Acest lucru a contat foarte mult în devenirea mea. La fel ºi copilãria mea, o copilarie fantasticã, foarte lungã, cu vacanþe care durau 8 luni. Din cauza rãzboiului fãceam ºcoalã doar patru luni. Însã nu am avut adolescenþã. Am intrat direct în viaþã, din copilãrie.

Aþi fost grãbit sã acumulaþi cunoºtinte, sã vã maturizaþi…

Am terminat liceul în 2 ani, la doar 16 ani. Adicã am dat câte douã clase într-un singur an. Aºa am vrut eu ºi aºa am fãcut. Tot timpul voinþa mea a fost cea care m-a condus. Când i-am spus tatãlui meu cã am terminat liceul a rãmas uimit. ªi asta pentru cã pãrinþii mei nu au fost niciodatã la ºcoala. Nu a fost nevoie. Apoi am intrat la trei facultãþi cu profiluri foarte diferite: Belle Arte, Politehnicã ºi ªcoala de ofiþeri de marinã. Am avut talent în foarte multe direcþii. Aveam talent la desen ºi chiar dacã nu am ales Belle Arte ci ªcoala de ofiþeri am continuat sã pictez toatã viaþa. În perioada în care am fost senator, mai ales, am lucrat foarte mult. ªi chiar am avut câteva expoziþii care s-au þinut în cadrul Senatului.

L-au trimis pe tata la Canal

Aþi fãcut însã trecerea de la inginerie la cinematografie.

Am ales ªcoala de ofiþeri de marinã, pentru ca în cele din urmã sã fac ºi Politehnica, între 1948-1952. Din ‘52-pânã în ‘54 am lucrat în fabrica, iar din 1954 am venit ca inginer în cinematografie. Iniþial, ca inginer, ajunsesem ºef de serviciu într-o uzinã. La un moment dat, o parte am fost trimiºi în funcþii importante în agriculturã. Aºa am fost propus ca director al unui SMT care avea vreo 2.000 de autovehicule, un fel de gospodãrie de stat. În clipa în care am auzit asta mi-am dat seama cã sunt pierdut. Aveam un dosar cu probleme. Mã ascundeam pentru cã tatãl meu a fost închis ºi trimis la Canal dupã ce a fost eliberat. Tata fusese inginer de poduri ºi cãi ferate, iar regimul l-a bãgat în puºcãrie. ªi nu pentru cã familia mea ar fi fost anticomunistã, pentru cã tata nu a fãcut niciodatã politicã, iar noi ne trãgeam dintr-o familie care nu avea nimic de-a face cu proletariatul.

Cum aþi primit vestea cã tatãl dvs a fost arestat?

Eu eram la ªcoala de ofiþeri de marinã când a fost arestat. Intrasem de câteva zile în vacanþa de Crãciun atunci când au venit, în 5 ianuarie 1948. Eram de faþã când l-au luat pe tata. Începuserã deja sã loveascã în familie. Ai mei au avut de suferit de pe urma regimului. Eu am fost cel care a reuºit, totuºi, sã traiascã bine atunci.

Aveaþi un dosar cu probleme, dar aþi ajuns sã fiþi apreciat de comuniºti…

La un moment dat nu a mai contat cã aveam dosar prost. Nu au mai avut de ales. Filmele mele i-au convins. Mã placeau foarte mulþi oameni, ca ºi acum de fapt. Am parte ºi de invidii, din partea unor colegi de-ai mei. Dar cei mulþi m-au iubit întotdeauna.

Care este povestea primului dvs film?

Primul film a ieºit dintr-o dragostea veche de-a mea. Fiind ofiþer de marinã am vrut sã-l realizez sub apã. Întotdeauna mi-a plãcut sã fac lucruri grele, inedite. Ori primele filmãri sub apã, la mare adâncime, eu le-am fãcut în România, în 1956. Lucram la Sahia Film ºi am fãcut un documentar de 10 minute care se numea "Scoicile nu au vorbit niciodatã”. Prin urmare, primele mele filme au fost documentare. Le fãceam ca inginer-ºef al serviciului tehnic de la studioul Sahia. Apoi a urmat scurtmetrajul "Memoria trandafirului”, film care a fost prezentat la Cannes ºi cumpãrat de americani cu 20.000 de dolari. Asta în vreme ce pe atunci filmele se cumpãrau cu 2.000-3.000 de dolari. De la Cannes, Mihai Duþã, care lucra la Romania Film, a anunþat în þarã cã a vândut filmul la Columbia Pictures ºi cã americanii ar dori sã mã vadã. Cã mã aºteptau. Eu nu ieºisem pânã atunci peste graniþã. M-a chemat Crãciun, ministrul Culturii ºi Educaþiei Socialiste, a deschis un sertar ºi mi-a întins paºaporul ºi biletul de avion. Am fugit repede acasã la mama ºi i-am spus: "Mamã, plec în Franþa, la Cannes”. I-am spus cã rãmân acolo ºi mi-a zis: "Rãmai ºi dacã þi-o fi þie bine, poate ne chemi ºi pe noi”.

La revedere, România!

Cum vi s-a pãrut prima ieºire din þarã?

Am fost uimit. ªi þin minte, înainte de a pleca din þarã, pe aeroport, m-am uitat pe geam ºi am zis "la revedere, România!”. E singura datã când m-am gândit sã fug din þarã. Pe urmã, când am ajuns acolo ºi m-am întâlnit cu americanii de la Columbia, care mi-au propus un proiect interesant, un contract pe trei ani, apoi au plusat cu un altul pe 7 ani, s-au mai schimbat lucrurile. Am întâlnit doi europeni, evrei, care erau români de origine. Doi oameni extraordinari care mi-au construit cariera internaþionalã. ªi acolo, vorbind despre ce film putem face împreunã, l-am cunoscut ºi pe Titus Popovici. Am început sã lucrãm ºi aºa a ieºit filmul Dacii, care a avut ºi distribuþie francezã. Primul meu film de lungmetraj a fost un mare film istoric. Toatã lumea a zis cã o sã-mi rup gâtul, pentru cã ce mare chestie fãcusem eu pânã în acel moment? Un film cu flori ºi unul sub apã?! Iar acum urma sã lucrez cu 3.000 de oameni.

Americanii v-au dorit, dar nu aþi rãmas. Dacã aþi fi intrat în maºinãria de la Hollywood ar fi fost altfel?

Cu siguranþã aº fi fãcut foarte mulþi bani. Pentru cã eu de muncit muncesc mai mult decât alþii. Nu exista un altul care sã fi þinut pasul cu mine. La muncã bãteam pe oricine. Eu prin muncã am realizat ceea ce am realizat. Toatã lumea se întreabã: cum fãcea ãsta douã filme ºi ceva pe an? Ei bine, am muncit. Sau cine e ãsta care face pe regizorul, scenaristul ºi actorul? ªtiu glumele care se fac. Cele cu "în rolul lui Jean Constantin, Sergiu Nicolaescu (râde). Þin minte, din primii bani caºtigaþi la "Memoria trandafirului” m-am dus la galeriile Lafayette, am cumpãrat un frigider ºi l-am trimis mamei. Apoi, dupã ce am fãcut Dacii m-am întors acasã unde toatã lumea acceptase deja filmul. ªi din inginerul-ºef am ajuns un regizor iubit. Asta spre necazul celor care sperau sã-mi rup gâtul. Prin urmare, dacã aº fi ajuns la Hollywood aº fi fãcut o grãmadã de bani, dar nu aº fi avut parte de satisfacþiile profesionale pe care le-am avut în România. Apoi, aici am câºtigat o mare luptã politicã. Am schimbat regimul.

Multe voci v-au acuzat dupã 1989 cã aþi fãcut filme la comandã. Aºa a fost?

Nicolaescu nu a fãcut filme comuniste. Niciodatã nu am fãcut filme la comadã. Mai mult decât atât, filmul Mihai Viteazul a fost refãcut dupã trei ani. Un coleg de-al meu a fãcut o producþie care s-a intitulat "Buzduganul cu trei peceþi”, care a costat mai mult decât "Mihai Viteazul”. Pe mine m-a costat 14 milioane de lei, cea de-a doua variantã a fost 19 milioane. ªi asta pentru cã lui Ceauºescu nu i-a convenit filmul pe care l-am fãcut eu. Mihai Viteazul era prea uman. Iubea, era om. Ceauºescu nu ºtiu dacã era om. Poate ca tatã o fi fost. Îi plãcea ca replici din discursurile lui sã intre în filme. ªi a încercat acest lucru ºi cu mine. Visa ca filmele istorice sã se sfârºeascã cu el, ca omul care a realizat ceea ce a nãzuit Mircea sau Mihai Vietazul. Ori eu nu am aceptat niciodatã aºa ceva.

Sunteþi mulþi ºi sunteþi puternici

Nu v-a fost teamã ca s-ar fi putut întoarce împotriva dvs aceste refuzuri?

Mie nu mi-a fost niciodatã teamã. În discuþiile cu Nicolae Ceauºescu am fost întotdeauna foarte curajos. În orice caz, eu m-am întâlnit cu el de trei ori . Am dat mâna cu el, dar niciodatã nu mi s-a uitat în ochi. Îi plãceau filmele mele, dar nu era mulþumit pe deplin de ce vedea. Pentru cã nu erau de partea lui. Ceauºescu simþea, avea intuiþie, imens de multã intuiþie. La un moment dat, filmul Osânda, un film în care se fãceau foarte mult trimitere la biserica, la religie, mi-a fost interzis. Însã Ceauºescu simþea când se aflã în faþa unui lucru bun. Îi pãrea rãu ca nu pot sã-i strecor în film ce-ºi dorea el. ªi a încercat de nenumãrate ori sã impunã aceste lucruri. Cenzura din jurul lui Ceauºescu era formatã de oameni foarte aspri. Nu le scãpa nimic. Multe lucruri din filme mi-au fost scoase, dar toate acele lucruri se aflã la locul lor, pentru cã nu am vrut sã renunþ la nimic din ele. Nu am fãcut ceea ce au fãcut colegii mei care au luat filmele vechi ºi au început sã le taie. Niciodatã nu am facut concesii partidului sau regimului. Maximum din ceeea ce am fãcut se vede de douã sau trei ori în filmele mele, unde spun despre comuniºti: "sunteþi mulþi ºi sunteþi puternici”. ªi asta o spun ºi astãzi.
Mulþi dintre intelectualii români au fost laºi. Puteau sã facã ce am fãcut ºi eu în timpul regimului. Sã-ºi facã meseria fãrã concesii. Foarte puþini au încercat treaba asta ºi toþi au sfâºit prin a pleca în Occident. Eu nu am sfârºit acolo. Am rãmas pe loc. Filmele mele erau reuºite, mergeau la public. El m-a înþeles în primul rând. Aºa am avut 132 de milioane de spectatori la filmele mele. Fãceam cât 11 regizori la un loc din punct de vedere a numãrului de spectatori.
ªi pornind de aici vreau sã precizez cã în 1989 eu m-am dus în uzine ºi am scos muncitorii în stradã. La Griviþa, la 23 august, la Pipera. Revoluþia din ‘89 împotriva lui Ceauºescu a fost fãcutã de muncitori. Sunt primul care spune asta. Asta e adevãrul. Ei au venit cu miile ºi l-au dãrâmat. Nu vorbesc de câþiva curajoºi care au fost ici colo. Muncitorimea a fost cea care s-a revoltat.

ªi pânã la urmã a fost loviturã de stat sau revoluþie? Pentru cã pãrerile au rãmas împãrþite.

Chestia cu lovitura de stat e o prostie. Nici vorbã de aºa ceva. Nu intelectualii au fost în rândul revoluþionarilor. Au apãrut dupã aceea. S-au lipit. Pentru cã lovitura de stat este lovitura care se dã în cadrul aceluiaºi regim, împotriva unui om. Nu-i schimbare de regim. La noi a fost o schimbare de regim. Drept dovadã, astãzi suntem în Uniunea Europeanã, suntem în NATO. La schimbare de regim e vorba despre revoluþie. Restul sunt doar opinii. De obicei, þãrãniºtii spuneau cã a fost loviturã de stat. Þãrãniºtii proºti.

Sã revenim. Scenarist, regizor… Cum aþi ajuns ºi actor?

În Dacii am avut primul rol, foarte mic. Apoi în Mihai Viteazul, unde l-am jucat pe Selim Paºa. Acela a fost un rol cu adevãrat important. ªi nu mi-a fost greu sã joc. Pentru mine, în cinematografie, nu a fost niciodatã nimic greu. Cu aceeaºi uºurinþã, degajare ºi relaxare am fãcut tot ce a þinut de film. Pentru cã mi-am gãsit vocaþia. Cel care mi-a spus sã joc a fost Titus Popovici. La început nu am crezut în propunerea asta pentru cã nu fãcusem niciodatã actorie ºi nu-mi doream sã fiu actor. Dar am realizat cã în copilarie, în multe dintre jocurile mele cu banda aia pe care o conduceam, de vreo 30 de bãieþi, interpretam roluri de soldaþi, de cuceritori. Jucam. Aveam jocuri cu nave de rãzboi pe care noi le construiam ºi tunuri care trãgeau cu praf de puºcã. Totul era foarte bine pus la cale, studiat. Fiecare naþiune avea o istorie proprie, pe care o scriam. Atunci mi-am consolidat cultura bãtãliilor istorice. Pe maidan, la Timiºoara.

Jocuri pe care le-aþi continuat la scarã mult mai mare în filmele dvs istorice.

Exact. ªi bãtãliile din filme le-am organizat întotdeauna singur. Nu am avut un regizor care sã le realizeze. Eu eram ºi regizorul filmului ºi al bãtãliilor. Îmi plãcea sã fac asta. Nimeni nu le fãcuse cum le fãceam eu. Le fãceam mai bine decât americanii. De asta m-au ºi vrut. Americanii mi-au propus mereu sã vin la ei. Dar eu aveam deja jucaria mea în þarã. Am fãcut filmele pe care mi le ofereau, dar nu am vrut sã plec. Am lucrat cu Orson Welles, Laurence Harvey. Vã daþi seama ce însemna acest lucru? Aveam 30 ºi ceva de ani ºi eram regizorul lui Orson Welles! A fost o nebunie, o carierã fabuloasã.

La Mihai Viteazul aþi avut probleme. ªi v-aþi luptat ca filmul sã se realizeze aºa cum v-aþi dorit…

Americanii au fost cei care m-au ales sã joc în rolul Mihai Viteazul. Din 13 români m-au ales pe mine. Asta în condiþiile în care probele de imagine, de casting, le-am fãcut separat de ceilalþi actori tocmai pentru a nu se considera cã am fost favorizat. În felul ãsta am ajuns sã filmez Mihai Viteazul. Film pentru care existau la un moment dat 128 de variante. Ba Ciulei regizor, iar eu regizor al luptelor ºi în rolul lui Mihai Viteazul, ba nu ºtiu ce altã fantezie. Pânã într-o zi când m-am înfuriat, m-am tuns, m-am ras ºi le-am zis cã ori rãmân eu regizor ºi Amza Pellea în rolul lui Mihai Viteazul, ori la revedere. M-a ajutat foarte mult faptul cã am fost un om cu personalitate foarte puternicã.

V-a dat bãtãi de cap personalitatea asta puternicã?

Da. S-a tot spus cã am fost omul regimului. Cum sã fiu omul regimului când Ceauºescu mi-a refãcut filmele pentru cã nu era mulþumit? Astea sunt lucruri pe care nu mi le spunea direct pentru cã vedea cã filmele au succes la public. De exemplu, Ceauºescu a fost cel care a dat drumul filmului Osânda, el fiind respins iniþial de comsia de cenzurã. Abia dupã opt luni de zile a ieºit pe piaþã. Chiar dacã în film se regãsea biserica. Sunt filme din care înþelegi multe lucruri dacã le vezi acum. Din cauza asta am caºtigat simpatia publicului. Publicul înþelegea aceste mesaje. În comisarul Moldova am câteva replici în care spun despre comuniºti: ”Sunteþi mulþi, sunteþi puternici”. Apoi urmeazã un moment în care eu îl întreb pe Roman (n.r. jucat de Ilarion Ciobanu) "ªi ce vreþi sã faceþi?” La care el rãspunde, aºa cum spuneau mereu comuniºtii: "Vrem sã schimbãm viaþa oamenilor în bine”. Iar comisarul rãspunde: "Om trãi ºi om vedea”. Fiþi siguri cã daca aº fi fãcut un rol de comunist m-aº fi dus pe râpã. Lumea m-ar fi pus la zid cu prima ocazie. Întreb: am regizat eu "Duminicã la ora 6” sau "Valurile dunãrii”? (n.r. filme regizate de Liviu Ciulei). Deºi sunt filme bine fãcute, erau despre comuniºti. Însã unora le-a convenit sã mã arate cu degetul. Sunt destui oameni care mã invidiazã ºi care cunosc toate aceste lucruri. De exemplu, colegii mei regizori au trãit aceste lucruri alãturi de mine. Au recunoscut faptul cã eram un vârf ºi cã nu era uºor sã þinã pasul cu mine. Însã pânã la urmã, fiecare îºi vede de drumul lui.

Cu targa la filmãri

Printre atâtea filme istorice, cu subiecte serioase, aþi fãcut în 1978 ºi o comedie.

Da, "Nea Mãrin miliardar”. ªi mi-a fost fricã sã fac comedie, mai ales cã am filmat-o în acelaºi an cu un film german. Eram foarte grãbit ca sã termin acea peliculã germanã. Pentru "Nea Mãrin miliardar” mã documentasem foarte bine în ceea ce priveºte comedia americanã. L-am filmat foarte greu pentru cã sufeream cu coloana. Mã duceau cu targa la filmãri. Cu toate acestea am reuºit sã fac un film destul de relaxat care a avut succes la public. Iar cu Amza Pelea am mers la sigur. El ºtia sã facã dramã ºi comedie la fel de bine. A fost un mare actor. Ovidiu Iuliu Moldovan ºi Toma Caragiu, de asemenea, puteau face în egalã mãsurã dramã ºi comedie. Foarte puþini actori au curaj sã se implice în ambele genuri. Eu am vrut sã fac "Decebal” cu Toma Caragiu, care avea un profil pur dacic. I-a fost foarte fricã. Se gândea cã lumea o sã-l arate cu degetul ºi cã va spune: "Ce cautã un actor de comedie în filmul ãsta?” Însã Amza a avut încredere în mine, ºi eu la fel, am crezut în el. A fost o întâlnire reciprocã foarte importantã pentru cinematografia româneascã.

Se spune despre dvs cã sunteþi extrem de sever pe platourile de filmare.

Domnule, da. Sunt un tip extrem de punctual ºi impun ºi altora acest lucru. Vreau ca actorul sã-ºi cunoascã textul, sã-l înveþe, cã doar nu o sã mã apuc eu sã-l învãþ. Sunt niºte lucruri pe care le cer. La fel ºi echipei de filmare, care se simte chinuitã la început. Dar apoi, dupã ce vãd rezultatul, sunt ºi ei mulþumiþi. Sunt mândri cã au lucrat cu mine. Oamenii neserioºi nu au lucrat niciodatã cu mine ºi nici nu ºi-au dorit acest lucru. I-aº fi dat, oricum, afarã.

Iubiþi filmul, pictura, vã plac enorm caii ºi colecþionaþi arme.

Am avut mai mulþi cai minunaþi. Ultima datã m-am mai urcat pe cal când am filmat "Orient Expres”, unde am trãit o experienþã incredibilã, când am filmat scena de pe ºina de tren. ªi da, îmi plac armele. Unele le-am fãcut chiar eu. Iar în filmele mele armurile ºi armele au fost întotdeauna adevãrate, fãcute din metal. Am în colecþie arme pe care le-am folosit în multe dintre filmele pe care le-am fãcut, inclusiv coifuri turceºti. Mi-am oprit multe amintiri.

Despre religie, cu respect

Colecþionaþi ºi icoane. Sunteþi o persoanã religioasã?

Nu sunt. Sunt icoane cu preferaþii mei, Sfântul Gheorghe ºi Fecioara Maria. Nu merg la bisericã, nu mã rog. Dar sunt de religie ortodoxã ºi vorbesc cu respect despre religie. ªi am fãcut lucruri importante pentru religia poporului român prin filmele mele.

Vã încearcã vreun regret personal sau profesional ?

Nu ºtiu dacã se pot numi regrete. Nu mi-am fãcut o viaþã personalã. Într-adevãr, acum sunt a treia oarã cãsãtorit, dar asta nu a contat. Nu a contat niciodatã nimic altceva decât filmul. ªi din aceastã cauzã nu am avut un copil. Am fãcut o serie de sacrificii fãrã de care nu aº fi reuºit în plan profesional la fel de bine. Unii reuºesc sã le facã bine pe amândouã, familie ºi carierã. Eu nu am putut. Iar dacã mai are cineva ambiþia sã facã ce a fãcut Nicolaescu…vã spun cã e greu.

Sunt tineri regizori care încearcã sã iasã în evidenþã. Cristian Mungiu este unul dintre ei. Le apreciaþi strãdaniile?

Sigur cã da. A reuºit sã ia cel mai mare premiu european. Jos pãlãria. Dar ºtiþi la câte festivaluri a participat? La 100 ºi ceva de festivaluri. ªtiu regizori care au participat la mai multe de atât. E adevãrat, eu nu am prea participat la festivaluri. Este o altã lume aceasta a festivaliºtilor. De exemplu, se calculeaza în aºa fel participarea la nu ºtiu ce festival încat sã nu concurezi cu un anumit adversar. Ori alegi sã nu te duci anul acesta la Oscar pentru cã ai mai multe ºanse sã iei un premiu anul care vine. Toate aceste lucruri sunt foarte bine gândite. Eu când fãceam un film nu aveam nici un astfel de gând. Ceea ce nu înseamnã cã nu am luat premii.

Recentele probleme de sãnãtate cu care v-aþi confruntat v-a schimbat viziunea asupra vieþii?

Fãrã doar ºi poate a fost un prag dificil, pe care l-am depãºit. Nu ºtiu ce mã aºteaptã de acum încolo. Om trai ºi vom vedea.