Originally Posted by Alex Leo Serban:
Sa inteleg ca pana la urma l-ai vazut ?si ca ti-a si placut?
Nu stiu cum e "chansons d'amour", dar am senzatia ca nu e foarte diferit de filmul lui precedent, "Dans Paris", ca e facut in acelasi spirit nouvelle vague, ca are trimiteri la truffaut, godard, rohmer, evident demy. Si e clar un exercitiu amuzant si nostalgic sa descoperi aluziile la personajele incarnate de JP Leaud (mon préféré din generatia 60) sau Belmondo. pare-mi-se ca era si ceva din eroina din A bout de souffle sau din Ma nuit chez Maud. Si ce vrei mai jubilatoriu decat sa recunosti interpretii de atunci. Nu stiu daca in "Chansons" apare cineva din generatia nouvelle vague, dar in "Dans Paris" e aproape emotionant sa o vezi pe fata de care e indragostit Leaud in "Antoine et Colette", chiar si cu 40 de ani mai in varsta.
Pana si stilul de interpretare, de filmare, povestea, muzica, crizele personagelor sunt extrase din ambianta anilor 60. parca Honoré ar trai in alta epoca. Nu zic, e interesant demersului lui, dar aici mi se pare ca ar fi si problema. Nu cred ca stilul ala mai poate avea vreun impact estetic acum, este intr-atat de nouvelle vague incat Honoré parca nu mai are un mesaj personal, nu mai are un raport intim cu subiectul. Ai senzatia ca tot ce ne poate transmite e pasiunea lui pentru acea generatie, ca nu se mai adreseaza spectatorilor de azi, ci celor de acum 40 de ani si ca oricum nu va fi apreciat decat de cei care au iubit noul val, chiar daca in filmul lui sunt afise cu Sarkozy si imagini din lumea de azi.
Din pricina asta, "Dans Paris" mi-a ajuns.