[morphego]

- Priveste, se pregatesc sa darame vechiul cinematograf , ii spune Ioana in timp ce se plimbau pe o strada ingusta din mijlocul cartierului.

Atentia Alisei, lipsita de un punct central pana in acel moment, se focaliza numaidecat asupra cladirii impunatoare, acum lipsita de culoare si parca si de forma, un vestigiu tern si dezolant intr-o mare de cladiri noi si stralucitoare. Ochii ii cazura pe afisul lipit pe usa masiva a cladirii, pe care citi urmatoarele cuvinte: Demolare programata pentru data de 24.03.2008, ora 10:00. Va rugam sa aveti deosebita grija. Primaria X!

- Pacat, zise Ioana, inca un loc plin de amintiri dispare de pe fata pamantului, si parca odata cu el si eu ma simt un pic mai mica si mai singura. ti-aduci aminte cand veneam aici dupa ore, in facultate? Cu Mihai, Alina, George si ceilalti? Oare pe unde or mai fi acum, si de ce nu am auzit nimic de la ei?

Memoria Alisei incepuse sa lucreze inca de cand primise prima informatie a prietenei sale, iar cele declansate incepeau deja sa o tulbure. Nu numai ca-si amintea acele zile, ca pe un panaceu pentru orele plictisitoare sau obositoare din timpul facultatii, dar isi amintea si detaliile uneia dintre cele mai frumoase intamplari din viata sa.

Isi amintea de el ... oare cum il chema? Nu mai stia, dar asta nu era important in contextul acelei zile, acelor ore care au facut-o sa simta totul cu o intensitate necunoscuta pana atunci. Nu mai stia exact cum, dar tinea foarte bine minte momentul in care, in timp ce astepta la coada gheretei de bilete pentru tramvai, el ii zambise larg si degajat, si cum, in ciuda unui soc initial, ii raspunsese cu un zambet de acelasi tip ... cum el, incurajat de reciprocitatea ei, se indreptase spre ea si se prezentase cu numele de ... nu, era inutil, nu-si putea aminti ... si cum, dupa doar cateva minute de conversatie de complezenta, o invitase la film ... pur si simplu, fara a o cunoaste si fara a fi intimidat de niciun fel de bariere sociale sau morale. Acceptase, desi nu se credea capabila de o asemenea aventura, reactionand doar cu un zambet retinut cand prietenele ei povesteau lucruri asemanatoare. O atrasese, mai mult decat orice altceva pana atunci, mai mult decat cartile de dragoste pe care le devora cand era singura, apa marii care o alina intotdeauna, sau drumetiile cu cei 2 cei mai buni prieteni ai sai. Era unul dintre momentele in care singura solutie este sa inchizi ochii si sa te lasi dusa de val. si asta facuse. Tot drumul pana la cinema isi vorbisera ... din nou nu-si mai amintea absolut nimic, de parca vorbele fusesera doar un val transparent care o acoperisera o perioada scurta de timp, pentru a se dizolva apoi in amintire intr-o tacere perfecta ... si tot timpul respectiv il privise si ii memorase trasaturile fetei ... ochii inchisi, aproape gri, sprancenele proeminente si gura cu buze mici, abia schitate, in josul nasului subtire, inegal ... stia ca fata lui nu va disparea niciodata, asa cum o faceau multe altele pe care le uita de pe o zi pe alta.

Nu uitase nici plasatoarea cea corpolenta, care parca ii privise cu repros cand el ii ceruse doua bilete ... si nici holul intunecat al cinematografului, in care el ii cautase mana si o stransese puternic intr-a lui ... drumul catre scaunele din penultimul rand si tacerea calma si plina de inteles dintre ei doi ... stingerea luminilor in sala aproape goala si debutul proiectiei ... mana sa inca stransa in a lui ... momentul cand a simtit presiunea stransorii crescand si buzele lui calde peste ale sale ... sarutul lung si plin de vise, creionate in speranta si caldura ... obrazul lui lipit de obrazul ei ... momentele care parca diluau timpul catre o eternitate de placere fizica si emotionala ... nu se mai simtise niciodata asa pana atunci, de parca toate lucrurile din jur se evaporasera si disparusera in neantul celor efemere ... doar el conta, cel de langa ea, cel care atunci o simtise altfel decat toti ceilalti ... l-a iubit, l-a iubit puternic in acea ora si jumatate cat au stat inlantuiti ... filmul nu a contat, dupa finalul sau nu-si amintea nici macar titlul acestuia ... nu i-a pasat nicio secunda de pierderea lui ... au iesit in lumina ... l-a vazut atunci complet schimbat, barbatul de care era acum indragostita ... ca printr-un vis l-a vazut oprindu-se in fata unui taxi si cerandu-si scuze pentru faptul ca trebuia sa se grabeasca catre o locatie pe care nu si-o mai amintea ... erau amandoi atat de socati de potrivirea pe care au simtit-o si de chimia pe care i-a legat pentru totdeauna, incat niciunul nu s-a gandit la urmatorul pas ... atunci totul parea posibil, iar ziua de maine nu era deloc importanta ... fascinatia era atat de mare incat niciunul dintre ei nu a gandit rational, sa-i ofere celuilalt macar o adresa ... s-au despartit cu un sarut, ultimul pe care l-au mai impartasit ...
Alisa s-a intors des la cinematograf, dar nu l-a mai intalnit niciodata ... nu i-a uitat niciodata insa chipul si nu a regretat acele clipe care i-au umplut inima de fericire ... nu putea regreta experienta dragostei, oricat de mult ar fi dorit ca aceasta sa fie mai durabila ...

Trezindu-se din reverie, se intoarse zambitoare spre Ioana si repeta intrebarea acesteia:
- Da, oare pe unde or mai fi acum oamenii din trecutul nostru... ?
Ioana ii raspunde nostalgica:
- Ar fi frumos sa retraim acele zile ... dar stim amandoua ca e imposibil ... peste putin timp si aici va aparea o monstruozitate cu geamuri de termopan, si inca o parte din noi se va rupe ...
Alisa isi privi o clipa putin stanjenita prietena, ii cuprinse bratul si plecara mai departe ...