|
aici - desi, repet, n-am vazut (ink) filmu - nu mai sint d acord cu marx, din principiu:
eu sustin, dimpotriva, k numai realismu (= mimesis-u) este un demers si onest, si sustenabil din pdv al reprezentarii, pt k anvoleurile onirice sint strict personale, individuale, la purtator. k sa t lansezi p ac pista ori t declari - programatic - suprarealist, ori propui un cinema 100% autoscopic, kre s hraneste din realitate (nu realism!), incl din realitatea interioara, pt a atinge o 'nirvana' artistik - vezi fellini, lynch e tutti quanti.
atunci cind 't pui in pielea' unui pers, povestesti la pers I trairile sale (cum inteleg k s intimpla in 'scafandru...') riscu im-posturii & al unei specii d patetism kitsch creste.
iar exemplu oferit d marx nu mi s pare f potrivit aici: 'invaziile barbare' nu e un film 'oniric', ci cit s poate d realist - numai k e un realism dja-vazut, demonstrativ, aproape televizual... este un film, in mod evident, inferior 'mortii dlui lazarescu' - desi, fireste, poate atinge suflete mai sensibile, insensibile la arta adevarata, pt k ia publicu prizonier al unei situatii identificate k omeneask, prea omeneask.
altfel spus: esti miskt d subiectu 'invaziilor...', nu d felu cum este tratat ac subiect (= la prima mina, indistinct, 'in yr face').
|