Originally Posted by Pitbull:
|
[b]
Într-o consultare cu doi colegi, imediat dupã proiecþie, îmi exprimam preferinþa pentru o viziune eminamente realistã - în contradicþie cu opinia unuia dintre interlocutori, medic de altfel, care susþinea concepþia metaforicã adoptatã de Schnabel.
|
daca tot ai amintit de discutia noastra post-vizionare, vreau sa si clarific sustinerea mea pt latura metaforica a filmului:
orice boala, indiferent de natura ei, are 2 perspective, precum o moneda cu avers si revers: 1. bolnavul descrie niste simptome, mai mult sau mai putin reale, si 2. medicul coreleaza semnele bolii pt a oferi un diagnostic, dar nu intotdeauna perceptiile coincid (aminteste-ti de faza cusaturii okiului drept: Jean-Do mai putea vedea cu acel oki, dar medicii conform unor criterii de evaluare au declarat bulbul ocular ca fiind inapt functional). De aceea, boala in mintea unui bolnav are alte coordonate de exprimare decat in mintea unui medic (sau ma rog, a unui spectator neutru). Iar abordarea din unghiul exterior de vedere, gen MDL, nu face decat sa prezinte onest si curat o cazuistica medicala.
Iar o boala skimba complet un om, ii scade pragul senzorial si toate evenimentele din jurul sau iau amploare. De aceea, prefer cazuri particulare de exprimare launtrica, decat cazuri generale, prezentate sincron cu o "realitate" neimplicata in profunzime, care de multe ori sunt si sunt repetitive.
Kiar Jean-Do afirma la un moment dat ca-n afara pleoapei stangi, mai are control doar asupra memoriei si imaginatiei sale. Deci, ne-a stabilit clar coordonatele filmului. Si nu inteleg de ce te asteptai ca un redactor-sef de la Elle sa se manifeste oniric ca un Fellini sau Lynch.
Quote:
|
momente ca acelea cu Împãrãteasa Eugénie ori cu Nijinski, sau ridicarea lui Jean-Do din fotoliu pentru un sãrut, par mai degrabã naiv-demonstrative.
|
prezenta lui Nijinski si a imparatesei nu sunt deloc intamplatoare. sanatoriul din Berck, locul unde se desfasoara filmul, a fost in alte vremuri un sanatoriu pt bolnavii de tuberculoza (kiar s-a specificat in film asta), iar balerinul si imparateasa au fost clientii stabilimentului, kiar Max Blecher, bolnav de tuberculoza osoasa (sau in termeni tehnici, Morbul lui Pott) si-a descris in romanul "Inimi cicatrizate" experienta (tot dpv metaforic) internarii in acelasi sanatoriu.