[Neuptolem]

Povestea este inspirata din realitate. Cu unele exagerari si divagatii literar-fantastice pe alocuri dar destul de subtil, doar pentru a avea o aura mai cinematografica. Depaseste 500 dar n-am avut ce-i face, daca e prea mare asta e.


O cutie de bere sta in fata mea. Are culoarea rosu-trandafiriu si e scris pe ea: "Inca un rand, inca un gand." Sunt blocat si privesc in gol. Lumina se reflecta in ea dandu-i nuante diferite metalico-trandafir. Ma gandesc la ea...sunt satul de ganduri...o vreau!...
In urma cu aproximativ un an mergeam cu prietena mea la noul James Bond, Casino Royale. Puhoi de lume, era reducere. Prietena mea era femeia de afaceri in devenire, gospodina perfecta si tarfa discreta din pat, practica si-atat. N-avea pic de romantism, pic de senzualitate, pic de gust, totul era prafuit la ea, cariera ei era pe primul loc, cat despre chipul sau comun de bruneta vopsita roscat...niciodata n-am avut parte de o frumusete angelica sau de un caracter pe masura mea, poate pentru ca timidul din mine a fost purtat de colo-colo intre femei intelepte, slute, dornice sa ma devoreze. Nu m-am impotrivit niciodata, eram vazut bine intre amicii mei, in firma si, ele, reusisera sa-mi inoculeze ideea realista ca fata angelica cu moralul ala ideatic n-ar exista.
Am cumparat bilete pentru amandoi si am intrat in sala. Filmul a inceput iar actiunea m-a binedispus. Prietena mea radea spumos cu un malau hidos, coleg cu ea de servici si coleg si de scaun. Nu-mi pasa si nu gaseam nimic amuzant la film. Pe deasupra Eva Green m-a refacut sa visez si ca merit mai mult. La final, cand personajul ei a murit, mi-am dat seama ca visele mele erau prostii, nimic n-avea sa devina realitate!... Am iesit din sala pe usa laterala cu acceasi fata posomorata ca de obicei. Atunci am avut parte de-un miraj al iubirii. O observasem. O vazusem. Era tanara, prea tanara, frageda. O adolescenta, mi-am zis. Ochi mari albastri sau verzi, ca Eva Green...nu mai desluseam prea bine, realitatea ma acaparase si ma ametise. Parul bogat si despletit pana spre solduri ca de papusa Barby blond-saten si in scarlionti. Chicotea si...probabil astepta vreun baiat. Am intors privirea spre concubina mea. In urmatoarele zile am uitat incidentul launtric.
Doua saptamani mai tarziu, s-a nimerit sa fie pe 14 februarie, dupa arhicunoscutele inmanari de cadouri fade intre mine si viitoarea mea sotie (caci aveam nunta programata in toamna) am plecat iar la cinematograf, rula Saw 3 si doream sa fiu una din victimele lui Jigsaw. De data asta singur. Acolo am intalnit totusi un amic cu gasca lui ce mi-a mai descretit fruntea. Printre pustii veniti cu amicul meu, era si unul de vreo 15 anisori. Jigsaw isi incepuse macabrul dezinvolt spre deliciul salii ce aplauda si se exterioriza isterico-euforic. Ma simteam stingher, ce cautam acolo? Toti erau niste pusti. Trebuia sa vin intr-o zi neaflata sub monopolul biletelor Orange. Pe la mijlocul filmului, pustiului minor i se facuse rau la scena cu operatia. Amicul meu era concentrat la groaza. Pustiul dorea la toaleta. L-am luat de umar si l-am tras printre randuri deranjand spectatorii si am plecat cu el la baie. Pe drum a vomat si mi-a murdarit haina. M-am enervat si l-am lasat acolo. M-am intors in sala, de data asta in alt loc, mai izolat. De-acolo am urmarit horror-ul linistit si totodata absent. Am iesit singur, am zis sa-l astept pe amicul meu sa nu ma creada un nemernic si curios ce patise minorul. Am uitat de ce stau pe-afara in frig de unul singur cand ea a aparut iar. Aceeasi faptura din urma cu doua saptamani. Ingerul delicat. Angelica creatie umana. Acum am privit-o mai atent si era intr-adevar la vreo 16-17 ani. Puteam sa pun pariu ca n-avusese parte de majorat cu tot ce implica el. In pullover cu dungi orizontale in doua culori tras peste soldurile rotunde, gratios trasate si perfecte. O iubeam deja. Era opusul viitoarei mele sotii. Pleca chicotind, un pic speriata, mai mult prefacuta a speriata, imi banuia a fi curajoasa. Prinsa intre doua fete tinandu-se la brat, amicele ei. Se grabeau inghetate de frig. Vasazica era singura. Am fost la un pas sa intru in vorba cu ea dar mi-am adus aminte de voma ce inca nu mi se uscase de pe geaca. Ce impresie as fi facut? Si de Valentine's Day. Pesemne m-ar fi crezut vreun dezaxat obsedat sexual. Ma enerva pustiul ala tampit, ma enerva ziua asta importata de comerciantii ce vand dragoste la taraba. Am privit mult timp in urma ei. Mi-am zis s-o urmaresc sa aflu unde sta, macar blocul, dar era pustiu la ora aia si sigur m-ar fi observat intr-un tarziu. Nu eram un detectiv prea grozav. Am abandonat ideea de a intra in vorba cu ea in seara aia si ca si cum as fi smuls o radacina crescuta in inima mea, mi-am vazut de ale mele. M-a mangaiat sufleteste gandul ca odata intalnita in curs de doua saptamani la film, la aceeasi ora de rulare, 19, aveam s-o mai intalnesc, tot intr-o zi de reducere si tot la 19.
A trecut un an de atunci si zambetul adolescentin de Lolita nu si-a mai facut prezenta in viata mea. Acum ma intreb daca nu cumva a fost o inchipuire sau era creatia mintii mele de cum ar fi vrut sa fie o fata. Nu. Era reala. Fight-Club e doar un film. S-a intamplat. De doua ori. Exista. Undeva, ea exista. Intre timp am devenit mai barbat, mai tupeist. M-am desprins de ceea ce ar fi putut insemna o casnicie deja stiuta ca pe un scenariu de film binecunoscut. M-am despartit de viitoarea mea aleasa. Mi-am dat demisia din postul de birocrat robotic si am reglat conturile cu multi "amici" de catarama ce traiau numai pentru bani si cariera. Acum sunt mai singuratic dar ma simt atat de bine! O vreau pe ea, imi doresc ceva juisy si apreciez tinerii ce merg in cinematograf, ce-si gasesc timp de film in viata lor. Vreau dragoste, nu incatusare. Vreau s-o simt in brate!
E deja pranz. E timpul de o cafea dupa berea matinala. De azi nu mai beau. Sunt lucid. La ora 15 am de gand sa merg la televiziunea locala sa dau un anunt, voi da anunt si in ziar: "Doresc sa iau legatura cu toate fetele de pana in 20 de ani ce au fost la cinematograful X in zilele de 14 si 1 februarie 2007, la Casino Royale si Saw III." Fireste, nimeni nu se va ingramadi din prima, dar anuntul meu va persista si atunci cand va gasi curajul de care are nevoie, imi va raspunde.