|
Nu mä supär "prea usor" - mä supär când sunt contrazis la un nivel schematic si superficial, fiindcä e pägubos. Prefer controversele reale, cu argumente care sä-mi dea de gândit, sä le zgâltâie pe-ale mele din temelii, si sau sä mi le därâme, sau sä mi le fortifice (cum o fi cazul). Uite, cum face Gionloc uneori - am avut filme la care ne-am contrazis în draci, si pânä la urmä a avut de câstigat cel putin unul, dacä nu amândoi.
Desi - nu si aici. Gionloace, insist: mijloacele alea de thriller el le ia si le RECOMPUNE CU TOTUL ALTFEL. Am explicat în analizä cum, în ce sens si conform cäror parametri.
Apoi:
Personajele NU sunt schematice:
Moss e complex, e un amestec original de calitäti si defecte (am spus mai mult despre el în analizä).
Chigurh e original în sine, e un tip de negativ absolut construit sub o formä pe care n-am mai întâlnit-o.
Bell e un OM comun, dar ca PERSONAJ e complet scos din schematism, tocmai prin esenta contextului: un tip de banalitate depäsitä, devenitä o anomalie.
Carla Jean, de asemenea, este o FEMEIE comunä, pe care o scoate din schematism atitudinea finalä, reactia surprinzätor de demnä în fata mortii cvasi-iminente.
Situatiile au exact acel grad de neverosimilitate propriu artisticului: nivelul de jonctiune dintre INDIVIDUAL si GENERAL, care defineste PARTICULARUL (categoria esteticä prin definitie). De fapt, acelasi lucru e valabil si în cazul personajelor Llewelyn, Carla Jean si Bell; nu si Chigurh, el e cu totul individual; dar se justificä prin raportul de 1/3 - sau chiar 1/4, dacä-l punem la socotealä si pe Wells, desi el e cel mai neinteresant; însä nici nu e determinant, e mai mult auxiliar).
Din päcate, mä apropii tot mai mult de concluzia cä esti sub imperiul unei confuzii de concepte... Tot ceea ce am arätat mai sus tine de domeniul ECHILIBRATULUI, nu al "mediului" la care te referi tu...
|