[EdiDoc]

Rula "Pianistul" la Modern. Impresionant filmul...
Cinci oameni in sala micuta... si eu printre ei...
Nemtii impusca primii oameni si din spatele meu aud scancete.
Nemtii arunca un batran de la etaj si scancetele reapar mai inversunate.
Nemtii mai impusca pe cativa. Scancetele devin usoare bocete.
Intorc capul. Domnisoara avea rimelul scurs dar se redresase si se prefacea ca nu ma vede. Ii zambesc si ma intorc la ecran.
Pianistul ajuns pe acum slabanog, cara dupa el o conserva prea mare, cu o haina de ofiter german pe umerii ososi, pe cale de a fi impuscat de aliati. Probabil singurul moment hilar din film, dar care mi-a dat oferit un fals motiv pentru hohotele de ras isteric, de necontrolat care m-a cuprins. Da, radeam. Radeam in hohote, dar nu de Pianist, ci de mademoiselle cu 3 randuri mai in spate, care traise intens fiecare cadru, care se machiase degeaba in acea seara si care acum ma privea ca pe un ofiter neamt crud si fara inima.
I-am spus ca e amuzanta si am invitat-o in oras. Dupa lungi negocieri si scuze, a acceptat.
De atunci, am mai vizionat impreuna Pianistul la TV de 3 ori si de fiecare data Camelia plangea.
Iar eu… radeam de fiecare data… de ea, nu de Pianist.
“Edi, esti rau!”
“Stiu, baby, stiu… dar nu ma pot abtine! Faza cu conserva ma da pe spate!”