[Pitbull]

"No Country For Old Men" - O meditaþie bizarã
No movie for old thriller fans

Aveþi grijã: NU e un thriller, sau mãcar un film de acþiune, deºi jaloanele de pornire existã în totalitate: tranzacþie droguri-bani degeneratã în masacru, servietã bucºitã de dolari ajunsã în prezenþa unui "om de pe stradã" (unde "strada" e mai degrabã deºertul), ucigaº psihopat pe urmele lui... ªi totuºi, Ethan ºi Joel, ciudaþi cum îi ºtim, nu se mulþumesc doar cu formula sigurã ºi verificatã a filmului de acþiune/urmãrire/violenþã. Trama schiþatã mai sus se dezvoltã, prin prisma lor, într-o meditaþie bizarã despre succesiunea generaþiilor, despre violenþã în societatea omeneascã, despre impactul pe care-l au hazardul ºi absurdul asupra destinelor (ar semãna, pânã la un punct, cu Iñárritu, dar structura dramaturgicã, ritmul ºi concepþia esteticã sunt, desigur, radical diferite). Lucrurile devin cu atât mai interesante, cu cât scenariul fraþilor Coen urmãreºte remarcabil de fidel romanul lui Cormac McCarthy - atât ca desfãºurare a acþiunii, cât ºi în planul comentariilor meditative, al cãror purtãtor de cuvânt se face ºeriful Ed Tom Bell (Tommy Lee Jones) - mereu mai obosit, mereu mai dezamãgit, mereu mai pasiv-filosofic în atitudinea sa faþã de o lume în care relaþia dintre violenþã ºi destin a ajuns sã îngemãneze absurdul ºi tragicul. Dacã, la început, Tom Bell îºi aminteºte nostalgic de niºte vremuri când ºerifii nici mãcar nu purtau pistol, ceea ce vom vedea ulterior ne spulberã orice iluzii de romantism al violenþei.
Pe tot parcursul filmului, tensiunea creºte pânã la cote greu suportabile - dar nu pe coordonatele tipice thriller-ului, ci mai degrabã prin atmosfera apãsãtoare, agorafobicã, incertã, a deºertului, ºoselelor ºi puþinelor ambianþe urbane prin care trec provizoriu personajele, ºi cu ajutorul mijloacelor de expresie specifice celor doi Coen: ritm lent dar foarte dens, personaje inedit-uscate, tãceri tot mai grele, amintind de cele din "Blowup", ºi dialoguri deloc explicite, servind mai degrabã la conturarea sumarã a unei ideologii particulare - în special din partea asasinului Anton Chigurh, personificare a forþei ucigaºe pure, perverse, care nu acordã nici o ºansã de negociere. Straniul sãu cod al onoarei, deºi sugerat ca matematic de riguros, în nebunia lui, rãmâne indescifrabil pentru orice privitor din afarã - adicã, pentru oricine. Se relevã, în acest sens, în special corolarul din final, cu ocazia fatidicei sale confruntãri cu Carla Jean Moss (Kelly Macdonald) - pentru care ne-au pregãtit, în fond, toate schimburile absconse de replici cu diversele victime anterioare. În acest sens trebuie sã fie interpretatã ºi intervenþia sutã la sutã deus ex machina a accidentului imediat ulterior: ne aflãm în prezenþa destinului; parcele ne suflã în ceafã, iar respiraþia lor are un iz viciat, de hoit. Este una dintre principalele semnificaþii ale întregului film.
În treacãt fie spus, existã unele ºanse ca fanii personajelor malefic-charismatice sã-ºi fi gãsit un nou idol - deºi, pe de altã parte, s-ar putea ca toxicitatea pe care o imprimã Javier Bardem personajului sã-i îndepãrteze chiar ºi pe aceºtia. Nu are nimic din farmecul unui Hannibal Lecter, de pildã - e pur ºi simplu respingãtor, cu deliberare, pânã la rânjetul inuman, economic folosit, ºi pieptãnãtura ciudatã. Nu întâmplãtor, la recepþia de dupã o galã recentã a filmului, toþi invitaþii îl evitau instinctiv - ce omagiu mai mare adus unui actor ne-am putea imagina?
Aceeaºi viziune neortodoxã (preluatã, în fond, din romanul lui McCarthy), contribuie ºi pe alte planuri la ceea ce sigur îi va dezamãgi pe amatorii de thriller bun ºi cinstit, spre satisfacþia iubitoriilor filmului de conþinut (sau "de artã", cum îi zic snobii). În mod deliberat, naraþiunea e plinã de lacune ºi elipse. Masacrul dinainte de începutul filmului, de la care a pornit totul, rãmâne strict generic; ºtim cã s-au împuºcat între ei, dar habar n-avem nici de la ce anume s-au luat, nici unde ar fi vrut unii sau alþii sã ajungã - ºi nici mãcar nu prea conteazã. Misiunea iniþialã a lui Chigurh, înainte de a se transforma într-un loose cannon, rãmâne de asemenea elipticã - practic, din punct de vedere epic, acþiunea a început cu ceva timp înaintea filmului propriu-zis, ºi nici nu va fi recuperatã prin flash-back-uri, relatãri sau explicaþii verbale. În schimb, filmul propriu-zis, la nivelul conþinutului, demareazã absolut firesc, prin comentariile introductive, din off, ale lui Tom Bell.
Explicitarea ºi coerenþa care urmeazã, ºi se susþin pânã dincolo de jumãtate, pe coordonatele vânãtorii dintre Chigurh ºi Llewelyn Moss, sunt amãgitoare. Moss rãmâne un anti-erou exemplar, ale cãrui mobiluri numai morale nu sunt, ºi care va fi învins pe toate planurile pur ºi simplu fiindcã e un om prea normal, prea mediocru, prea slab în fond (printr-o stranie opoziþie cu aparentele sale resurse de ingeniozitate, voinþã ºi capacitate de luptã), angajat într-un joc al nebuniei supreme, care sfideazã orice raþiune. (În rolul lui, Josh Brolin face o creaþie surprinzãtoare, dupã sub-emploi-rile comerciale în care pãrea sã se fi cantonat de-o vreme-ncoace.) Cât despre Chigurh, nu vom afla niciodatã mai mult decât se simte, tulbure, printre elementele sale criptice de dialog ºi comportament. La fel de generic ºi evanescent rãmâne ºi megatrustul care pare sã fi orchestrat, pânã la un punct, acþiunea iniþialã; tot ce vom înþelege, pânã la urmã, e cã avem de-a face cu o corporaþie-paravan care desfãºoarã ºi destule mânãrii penale, �* la S.O.V., Patriciu sau Þiriac, rãmasã la rândul ei vulnerabilã în faþa propriului ei maverick turned wild. Din nou, logica nu e aceea a aventurii, ci a fatumului.
Acelaºi lucru se leagã cu atitudinea artisticã a autorilor în raport cu spectatorii: fraþii Coen nu ne aratã pic de consideraþie. Ne administreazã încontinuu acelaºi amalgam dens de încordare, suspense ºi oroare (servitã dezinvolt în diversele imagini brutal-naturaliste judicios repartizate pe firul narativ al filmului, de cele mai multe ori contrastând cu cinismul pragmatic tãios ca oþelul al sãvârºirii crimelor), ne duc pe culmile terorii ºi ale panicii, ºi în final ne închid absolut orice cale de ieºire, fãrã a ne oferi nici o ºansã de relaxare. Pleci de la proiecþie încãrcat, frustrat, derutat, ºi ai nevoie de ceva timp pânã sã poþi emite un comentariu.
Poate cã lucrul cel mai dezamãgitor pentru mulþi va fi absenþa deliberatã a câtorva momente esenþiale (ca de pildã, deznodãmântul relaþiei dintre Moss ºi mexicani - cealaltã parte în tranzacþia cu drogrile), în favoarea sugerãrii lor prin consecinþe, rezultând într-o scãdere a temperaturii de acþiune, simultanã cu intensificarea angoaselor de fond pânã la limita de sus a suportabilului. Deja, vizita finalã la Carla Jean se plaseazã pe alte coordonate, ca ºi, mai ales, tot ceea ce se întâmplã dupã ce Chigruh iese din casã ºi-ºi priveºte tãlpile pantofilor (una dintre cele mai discret-ticãloase sugestii de crimã pe care le-am vãzut vreodatã pe ecran).
Ceea ce, în fond, constituie cea mai cuprinzãtoare concluzie asupra filmului: ca sã încheiem printr-o jonglerie deloc gratuitã, deºi "No Country For Old Men" nu e un thriller propriu-zis, totuºi îþi gives the thrills de vreo trei ori pe-atâta.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
28 ianuarie, 13 februarie, 2007
Bucureºti, România