[Pitbull]

"Rambo IV" - Un fleac. I-a ciuruit.
Mindless bloody action & gore

Zis-a Sly cã se retrage dupã acest Rambo reîncãlzit aidoma lui Rocky anul trecut. Ne-ar pãrea rãu, cãci deºi decãzut în comercialism superficial ºi incapabil sã mai fi repetat vreodatã creaþiile din primele "Rocky" ºi "Rambo", Stallone rãmâne totuºi unul dintre cei mai good guys de la Hollywood - are el un farmec, un inefabil, un ceva, acolo, care nu l-a pãrãsit treizeci de ani de-a rândul. De bunã seamã, acest nu-ºtiu-ce stallonian e cel care ne ajutã sã-l iertãm, cu un zâmbet înþelegãtor, pentru micuþa dambla de copil întârziat în mintea adultului, pe care ºi-o face cu Rambo hãl di-al patrulea.
"Rambo: First Blood" era un film de acþiune bun, ºi un manifest pacifist constituit cu mijloacele violenþei - arãtãm dar condamnãm: "aºa nu!". "Rambo II" ºi "...III" nu se mai încurcau cu fineþuri - în ambele, eroul îºi fãcea scrupule doar la început, dupã care ceda prompt ºi previzibil ºi se ducea sã sfârtece nord-vietnamezi ºi sã spulbere ruºi în Afghanistan (pe vremea când talibanii erau de-ai noºtri) în câte-un scop nobil: sã gãseascã prizonieri americani abandonaþi de decenii, sau sã-l salveze pe Trautman. Pe lângã aceste mize, factice dar corecte, scenariile erau construite destul de abil, cu creºteri de tensiune, rãsturnãri de situaþie, momente de suspense veritabil. Era niºte filme de acþiune ieftine, dar corect lucrate.
Anii au trecut însã ºi, fãcându-i-se lui Sly dor de Rambo, atâta s-a mai bucurat el cã uite, i s-a legat ºi iar îl înfãþoºeazã, încât pas de-a mai pierde vremea cu mofturi de-astea: "mizã", "dramaturgie", mãciuci... Lasã. Pelicula pe care-o vedem acum e cât se poate de cinstitã: se-ntâmplã o dandana, Rambo se-ndurã ºi pleacã s-o rezolve, o rezolvã (mai rezolvând în paralel ºi câteva zeci - sau poate sute - de birmani rãi pe care-i zdrumincã-n mici fãrâmici peste toate pogoanele de junglã) ºi se-ntoarce acasã. De tot. Adicã-n State. De ce? Iote d-aia.
De reþinut - foarte important! Cam dupã un sfert de orã din film, zice trei replici adânci, în extreme close-up - ceva cu ce e viaþa ºi ce e moartea ºi lumea asta e aºa cum e. Punct. Bifat.
Pe urmã nu mai zice mare lucru, doar tace ºi face - ce-a fãcut în episoadele II ºi III, la nivel macro. Adicã, aici, mãcel, nene, ce pana mea! Mitralerã d-aia de merge ºi la demolãri, baleind gospodãreºte efective întregi de soldaþi guvernamentali rãi care-i cãsãpiserã pe þãranii cei nevoiaºi. Decapitãri, maþe fãcute praºtie, torsuri secþionate frumos (adicã urât), copilaºi ciuruiþi (nu de Rambo, evident - de ãia pe care-i ciuruie Rambo), ciosvârte prin mãrãcini, mãdulare prin copaci, craci prin crãci - ºi borº cât cuprinde, zici cã-s explozii de gaze în lanþ la o fabricã de ambalat bulion. Nici nu mai apuci sã-þi pui problema de regie, de mizanscenã, de încadraturã, montaj, actori ºi alte pampleziruri. Atâta doar cã ritmul cadrelor de acþiune e olecuþã prelucrat spre accelerare/sacadare, ca carnagiul s-arate ºi mai ºi.
ªi la sfârºit, când merge Rambo iavaº-iavaº pe ºoseaua aia din Arizona, sau Alabama, sau Nebraska, sau Teleorman, cu rucsãcelu-n schinare, un singur lucru mai lipseºte: s-aparã Brian Dennehy c-un patrol car ºi sã-i cearã buletinul. Ca sã ne-ntoarcem full circle.
Mãcar sã ºtim o socotealã.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25 ianuarie, 2008, h. 11:23-11:49
Bucureºti, România