Hai sa se apuce de scris aici si ciudatul ciudatilor (adica eu :oops: )
Prima data cand am simtit ca ma ia cineva in serios a fost la locul de munca anterior (ma rog a mai fost ceva intre ele dar 3 saptamani nu se pun) cand sotul patroanei a fost cel care m-a tinut in firma in ciuda impotrivirii doamnei cu pricina, datorita factorului numit calitate.
Legate de activitati (acu apar ciudateniile)
Dupa 2 ani de facultate si un curs de reporter-redactor TV am lucrat putin timp in presa (pe un domeniu cu care nu aveam nici o treaba) si de acolo am ajuns la o firma MARE pe un post ce presupunea sa fii administrator de baze de date cu cunostinte medii de inginerie mecanica si electrica, in prezent am ajuns consultant pe baza de date respectiva (deci iar m-au luat altii in serios)
Si cam simultan cu activitatea la firma amintita am inceput sa fiu actor intr-o trupa de amatori unde iar m-a luat in serios Regizorul ajungand in prezent sa pontez Premiera si Rolul (adica am rol in toate piesele care se pregatesc de premiera)
Si ca sa inchei in glorie in paralel cu activitatile de consultant pe softul respectiv (=Domeniul IT), activitatea de Scena (=domeniul artistic, umanist), sunt si student cu performante bune in domeniul Ingineriei Economice Industriale (ca sa vedeti de ce ma autocataloghez ca fiind ciudat)
Deci in incheiere "ciudatu" zice ca a fost luat in serios cand au reusit cei din jurul lui sa ii vada capacitatile.
Si nu pot sa uit replica unui fost profesor cand a aflat ca vreau sa fac actorie: "ma baiatule tu esti realist toata ziua, lasa umanu la alti si stai in domeniul tehnic", e uite ca pot sa fac si una si alta de 2 ani imediat destul de bine 8)
:w00t: Si raspunsul on topic unde-i?
Uite-l: Prima data cand am dat dovada clara ca ma iau in serios (eu pe mine si abilitatile mele) a fost in 31 martie aproximariv ora 11 cand am spus "daca toata viata am jucat teatru ar fi pacat sa nu fac o cariera din asta", de inceput am inceput pe undeva prin liceu cand desi in domeniul tehnic cochetam cu arta dramatica, si cochetaria a continuat de atunci permanent, poate acum ajungand ceva mai departe de o simpla cochetarie (sper ca am dreptul sa afirm asta dupa ce am participat la un festival de teatru, si anul acesta cu putin noroc mai "fac rost" de 2 asemenea participari.
__________________
Le Conte De Neveres
Chevalier De Lagardere
|