[Pashpix]

"NU AM FOST AMANTUL DOAMNEI MAURER"

„Am cunoscut mari actori, precum Jean Marais, Alain Delon, Jean Gabin, Liz Taylor ºi Richard Burton. Am asistat chiar la o bãtaie între Liz Taylor ºi Richard Burton, pe care am reuºit sã-i despart...“

- Sergiu Nicolaescu -

Interviu realizat de Miron Manega ºi Constantin Preda (Expresul de Sud)
De unde dragostea pentru teatru ºi film? Cum aþi ajuns în cinematografie?

Dupã absolvirea Politehnicii, în 1952, am fost repartizat la Fabrica de armament de la Cugir. Dar, pentru cã fãceam rugby de performanþã, am fost transferat la Bucureºti, la IOR, pentru a putea juca la clubul Dinamo. În 1954, am fost propus director tehnic la un IAS de lângã Bucureºti. Înainte de a apuca sã accept funcþia, m-am întâlnit cu un fost coleg de facultate, care fusese repartizat în Cinematografie, dar care-ºi dorea foarte mult sã lucreze la IOR. Aºa am fãcut schimb cu el ºi am ajuns în domeniul care, dupã multã muncã, mi-a adus celebritatea.


Cum a început celebritatea? E greu drumul cãtre piscuri?

Am devenit cunoscut, în strãinãtate, înainte de a fi cunoscut în România. Se întâmpla în 1962 la Cannes, cu un scurt metraj de ºapte minute, intitulat „Memoria trandafirului“. Succesul lui a fost fabulos pe tot globul. Francezii, de pildã, l-au transmis la televiziune zece ani la rând, în ziua de Crãciun. Am obþinut cu el cel mai mare premiu-Premiul de Excelenþã al Uniunii Tehnicienilor din Cinematografia Mondialã (UNIATEC). Delegaþia românã participantã în acel an la Cannes (din care eu nu fãceam parte) plecase la festival cu acest scurt metraj. Am aflat, din ziare, cã el a avut un succes uriaº ºi cã studiourile Columbia din SUA ºi-au exprimat dorinþa sã-l cumpere. L-au ºi cumpãrat, de altfel, cu 10.000 de dolari. La douã zile de la aflarea veºtii, la cererea americanilor, mã aflam în avionul ce zbura spre Paris.


În ce mãsurã v-a marcat destinul de cineast aceastã primã ieºire în strãinãtate?

La Cannes, l-am cunoscut pe Richard Davis, un american de origine rusã (cel care cumpãrase „Memoria trandafirului” pentru studiourile Columbia). Acesta mi-a propus un contract de ºapte ani în America. Am refuzat în favoarea lui Christian Jaques, un regizor francez pe care-l preþuiam foarte mult ºi care mi-a oferit postul de coregizor la filmul sãu „Castelul din Carpaþi”, pe care voia sã-l facã în România. Am acceptat, aºadar, oferta lui Christian Jaques, deºi Richard Davis fãcuse totul ca sã mã câºtige. M-a cazat la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Paris, „Lancaster”, unde i-am cunoscut pe Richard Burton ºi Elisabeth Taylor, mi-a cumpãrat haine, m-a introdus la cele mai scumpe cazinouri ºi cluburi. Am asistat ºi la o bãtaie între Liz Taylor ºi Burton, pe care chiar am reuºit sã-i despart... Am cunoscut mari actori, precum Jean Marais, Alain Delon, Jean Gabin. Dar oamenii cei mai importanþi pe care i-am cunoscut la Cannes, ºi cãrora le datorez cariera mea cinematograficã internaþionalã, au fost Carol Helmann ºi Henry Deutchmeister – un evreu nãscut în Brãila ºi stabilit la Paris. Datoritã lor am ajuns sã fac, între 1962 ºi 1964, „naveta” între Bucureºti, Paris ºi Munchen.


Sã revenim în þarã. Cum a ajuns Amza Pellea, oltean de-al nostru, din Bãileºti, în rolul lui Mihai Viteazul? E adevãrat cã, pentru acest rol, s-au bãtut, printre alþii, Florin Piersic, Mircea Albulescu ºi Ilarion Ciobanu?

Filmul a început în colaborare cu studiourile Columbia din SUA. Pentru acest rol au candidat vreo 10-12 actori, printre care Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Amza Pellea, Florin Piersic, George Constantin, Emanoil Petruþ ºi eu. Americanii au ales proba numãrul cinci, adicã pe mine. Aºa se face cã primele filmãri, în iarna lui ’69, le-am început cu Sergiu Nicolaescu. Într-o zi, a venit indicaþia „de sus” ca Mihai Viteazul sã fie jucat de Albulescu. Pentru cã m-am opus, am fost acuzat cã þin morþiº sã am eu rolul. M-am enervat, mi-am ras barba, m-am întors la filmãri ºi i-am spus lui Ion Brad, ministru adjunct la Culturã, pe vremea aceea: ”Dacã mã vreþi pe mine regizorul filmului, eu hotãrãsc: Amza Pellea va fi Mihai Viteazul!” Au acceptat ºi a ieºit un film reuºit.


Aº spune cã, uneori, preþul libertãþii este singurãtatea. Sunteþi un om liber?

Singurãtatea este ºi preþul succesului. Da, sunt un om singur, cãci bãnuiesc cã asta doreaþi sã aflaþi. Am plãtit destul de scump „libertatea” efortului de a realiza tot ceea ce am reuºit în Cinematografie.


Am înþeles, aºa cum s-a mai scris în presã, cã aþi pornit în viaþã de la zero. Sunteþi un om bogat?

Depinde ce înþelegeþi prin asta. În comparaþie cu oamenii obiºnuiþi care sunt, din pãcate, foarte mulþi ºi foarte sãraci, da, mã pot considera un om bogat. Banii i-am câºtigat numai prin meseria mea. Am fãcut parte dintr-o familie bogatã, care a pierdut totul dupã 1947. Din 1952, când am terminat facultatea, am pornit de la zero.


Cam cât câºtigaþi înainte de ’89?

Pentru un film luam 45.000 de lei, plus 25.000-27.000 de lei, drepturi de autor. În total, deci, 60.000-70.000 de lei. În Germania luam între 15.000-70.000 de mãrci pe un film. Uneori chiar 1.000 de dolari pe zi.


Ce fãceaþi cu banii câºtigaþi în strãinãtate? Îi transformaþi în lei ºi-i depuneaþi la C.E.C?

Nu. Recunosc cã am încãlcat legea de atunci ºi nu am depus banii la o bancã româneascã, aºa cum ar fi trebuit... Curios lucru, nu m-a întrebat nimeni, niciodatã, ce fac cu banii. Niciodatã cei de la Securitate nu mi-au cerut vreun document scris, declaraþii despre salariile din strãinãtate sau despre contractele pe care le aveam acolo. Oficial, îmi plãteam riguros obligaþiile faþã de stat.


Nu aveþi copii.Cui veþi lãsa averea?
Fundaþiei „Sergiu Nicolaescu”.

Se spune cã Ion Gheorghe Maurer v-a sprijinit în carierã. Mai ales cã îi frecventaþi casa. Aþi fost sau nu amantul doamnei Maurer?

Este adevãrat cã îi frecventam casa. Dar numai un nebun putea sã fie, la o adicã, amantul unei soþii de mare demnitar, în condiþiile în care Securitatea ºtia tot ce miºcã. Logic, i-ar fi raportat imediat soþului. Maurer chiar îºi bãtea joc de cei care ascultau, prin microfoanele din pereþi, tot ce se vorbea. Îmi zicea uneori: ”Vorbeºte mai tare, cã nu te pot înregistra ãºtia. „Toate aceste bârfe ordinare, cã aº fi amantul nu mai ºtiu cui, sau cã aº fi homosexual, erau lansate, de regulã, de ºefii mei, sau de unii dintre colegii mei, regizori. Adevãrul e cã am apelat la Maurer o singurã datã, în legãturã cu filmul „Lupta pentru Roma”, cãruia nu-i mai ieºea aprobarea. În rest, m-am bazat doar pe mine ºi munca mea. Maurer mi-a fost de un real folos la cenzura filmelor „Dacii” ºi „Mihai Viteazul”. Era un om deosebit ºi un adevãrat prim-ministru.


Cine a construit Studiourile Buftea? Gheorghe Gheorghiu-Dej?

Studiourile Buftea au fost construite de Gheorghiu-Dej pentru Cinematografia noastrã, care deschisese larg uºile fiicei lui, Lica Gheorghiu. Împreunã cu doi colegi ai mei, inginerul Gorun ºi inginerul Pãtrãºcoiu, am lucrat din primele zile la construcþia propriu-zisã. Eu venisem în Cinematografie în 1954, ca inginer. Aparatele de filmat ºi optica erau meseria mea. Aici l-am cunoscut pe consilierul sovietic care venise sã construiascã un nou studiou de cinematografie în Bucureºti. El a ales Buftea, pentru cã îl impresionaserã castelul ºi curtea lui, cu adevãrat senzaþionale. În sarcina mea a cãzut construirea platourilor ºi a atelierelor, pe care le-am terminat în 1956.


Cât din creaþia dumneavoastrã datoraþi femeilor? În ce fel v-a mobilizat sexul frumos?

Nicio legãturã cu profesia ºi cu ambiþiile mele profesionale... În ce fel m-a mobilizat sexul frumos? În tot ceea ce este frumos, cred eu!

Care au fost femeile importante din viaþa dumneavoastrã?

Mama ºi toate celelalte!