@Cazeemeer
Pentru ca e inceput de an si mi-am dat seama ce te-a deranjat in mesajul de mai sus(aspectul usor neo-neuptolemistic), o sa reformulez(cu mentiunea ca la mine randurile alea aveau totusi sens).
Piesa de teatru ecranizata. Un Kevin Spacey ajuns la capatul rabdarii de agent de vanzari discuta cu vechiul tovaras intr-ale vrajelii platite(Danny DeVito) ca de la om frustrat la pitic gras, beat si blazat. Un rookie(Peter Facinelli) deranjat de abaterile de la morala (lui) crestina pe care slujba le presupune apare pe post de om-de-adus-cu-picioarele-pe-pamant. Tanarul serveste si drept factor de umanizare a domeniului rece, calculat, dur etc. in care nu se stie cum a ajuns sa profeseze. Lasand la o parte cliseul cu slujba care implica tot felul de compromisuri deranjante, filmul e de urmarit.
Pentru ca apar (prea) multe replici intelepte, jocul asta de-a renuntatul si castigatul poate lasa uneori impresia ca pentru trei agenti de vanzari nevoiti sa vorbeasca mai mereu ca de la "pescar"la "pestisor de aur" lucrurile rostite apartin parca altcuiva. Poate scenaristului care si-a adaptat piesa de teatru, caci densitatea prea mare de vorbe de duh(mai bine zis de replici spirituale) te face sa te intrebi din cand in cand daca nu cumva personajele poarta niste casti in care li se comunica ce sa spuna. Dar ce, agentii de vanzari n-au voie sa discute sincer si sa ne puna pe ganduri? Ca in orice film care respira aproape numai prin orificiul dialogului, jocul actorilor trebuie sa fie impecabil. Mission accomplished.
Un film la care sa te uiti dupa ce ti-ai dat jos costumul in care ai renuntat pentru un timp la emotii, antipatii si sinceritate. Aduce cu sine o adiere din "Moartea unui comis-voiajor".
Sper ca nu te-am plictisit sau ingretosat cu toate ca pe final am fost patetic in stil neohippiot. Poate pentru ca ti-am raspuns imbracat in pijama
