"Lions For Lambs"
"Lions For Lambs" - Derutã, indignare ºi indiferenþã
Ambiþii prea mari, riscuri neacoperite
Categoric, al ºaptelea film al lui Redford are meritul de a încerca sã analizeze responsabil ºi obiectiv marasmul multilateral dezvoltat în care s-a înfundat drumul înaintãrii S.U.A. spre hegemonie mondialã, precum ºi ambiþia de a adopta o formulã relativ originalã ºi potenþial percutantã. Scenariul lui Matthew Michael Carnahan propune o desfãºurare aproape în timp real, în trei puncte fixe (prea fixe, din pãcate): un cabinet din Congres, o cancelarie de colegiu din California, ºi un teatru de operaþiuni din Afghanistan. Autorul a mizat cu deliberare pe stabilitatea acestei structuri echilaterale, cu intenþia de a o dinamiza prin conexiunile cauzale ºi semnificative dintre cele trei contexte (el însuºi declarând: "cele trei povestiri se împletesc tot mai strâns, relevând impactul profund al fiecãruia dintre aceºti americani asupra celorlalþi - ºi asupra lumii întregi").
Din pãcate, filoanele epice rãmân separate, impactul e superficial ºi efemer, iar filmul devine curând o simplã alternanþã de secvenþe statice în care câte douã personaje vorbesc discuþii - ºi nimic mai mult. Subiectele convorbirilor, voit majore ºi captivante, se disting prin cea mai deplinã platitudine, iar dialogurile în sine sunt construite trenant ºi cliºeatic. Ca atare, Redford, a cãrui personalitate regisoralã s-a distins întotdeauna printr-o abilã speculare a dramatismului de tip cotidian, aici nu prea are ce specula. Filmeazã corect ºi sec, iar pe alocuri bagã câte o muzicã adâncã, pentru a ne dumiri cã replicile au spus câte ceva la fel de adânc (uneori, cu garniturã de explozii ºi flash-back-uri, ca în siropoasa moarte a celor doi soldaþi). Acelaºi Redford, în rolul profesorului Malley, nu aduce nimic nou ca actor, dupã cum, din pãcate, la fel de convenþionalã e ºi Meryl Streep, ca Janine Roth, ziarista în dialog cu senatorul Irving - un Tom Cruise automatizat la maximum. Vã puteþi imagina, aºadar, cât de nesemnificativi rãmân tinerii Andrew Garfield, Michael Peña ºi Derek Luke.
Partea cea mai tristã e cã filmul îºi impunea sã inducã o schimbare de opinie majorã, în buimãceala gregarã a polaritãþii dintre linia politicã a establishmentului ºi vederile tot mai vehemente ale opoziþiei - ºi nu are alte rezultate decât deruta unora, indignarea altora ºi indiferenþa celor mai mulþi. Dacã doriþi o abordare efectiv responsabilã ºi creatoare a problematicii, rãspunsul rãmâne tot "Rendition".
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
13 noiembrie, 2007, h. 6:15-6:38
Bucureºti, România
|