Michael Clayton (2007)
you have the right not to remain silent.
Ok, so who the f*ck is this Michael Clayton si ce a facut in ultimii 15 ani?
un negru pe plantatie la o firma de avocatura, nici macar partner, avand ca ocupatie de baza tot ce nu intra in relatia oficiala intre avocat si client, smenuri si chichitze avocatesti la limita legala, loopholes in sistemul juridic, intermedierea celui mai potrivit avocat pentru cel mai potrivit caz si alte "aranjamente" care implica o perspectiva larga asupra sistemului. Munca lui nu este cuantificabila in rezultate, insa colegii si seful ii apreciaza eficacitatea si relatiile, fiind considerat "facator de minuni". El se considera un janitor "om de serviciu", insa face ceea ce stie mai bine. Divortat, ceva probleeme financiare, dar nimic serios care sa-i afecteze performantele. Seful firmei (Sydney Pollack) tine la el, desi pana la final atitudinea lui devine incerta, "you got a niche" , esti unic in busines ii spune el laudativ.
Problema vine insa din afara. Corporatia pentru care lucreaza firma lui are un proces de tip class action, pe care daca il pierde, e buna de plata vreo 3 miliarde. Avocatul litigator care apara corporatia, Arthur/Wilkinson e cel main bun in domeniu, insa da chix, realizand ca de fapt corporatia e culpabila si devenind din aparator acuzator. Clayton priveste lucrurile ca un profesionist adevarat dar in acelasi timp prieten bun cu Arthur, tine sincer la el si il stimeaza. Crede si incearca pana in ultimul moment sa convinga pe toata lumea ca Arthur a avut doar o cadere psihica din cauza medicatiei - o reactie chimica, spune el - si ca isi va reveni la normal si totul va fi OK.
Corporatia isi are propriul consilier legal - Karen (Tilda Swinton) in permanenta relatie cu firma de avocati, care intra imediat in alerta cand Arthur o ia razna si ajunge la masuri extreme pentru a evita pierderea procesului, care ar fi un dezastru. Propria-i firma inchide ochii, preocupata mai mult de imaginea proprie, fiind in curs de fuziune, Clayton nu mai are timp sa-si duca la bun sfarsit poate cea mai importanta sarcina de serviciu incredintata vreodata..., devenind el insusi posibila victima colaterala.
OK, so what's so special about this film?
In primul rand ca e scris (original) si gradat exceptional de bine. De Tony Gilroy scenaristul de la Bourne care si debuteaza ca regizor. Nici un minut in plus, nici un cuvant si realizat intr-un stil grim-noire - Clayton fara veleitati de main character, mai degraba de personaj care se dezvolta treptat, crescand si ajungand la propria-i transfigurare. Nesuspectand nimic si motivat sincer de dorinta de a-si ajuta prietenul, pana cand masina ii sare in aer, tocmai in momentul cand..poate pentru prima data in viata are o revelatie. O imagine simbolica in zorii zilei de toamna tarzie, pe o colina.
De la momentul revelator se deruleaza filmul in retrospectiva si apoi in continuare, pana la deznodamantul final, in care eroul isi face numarul de gala in confruntarea cu jurista rau-intentionata: "Who are you?" - "I am Shiva, the God of death!", preluand replica celui care o consacrase si care ii fusese mentor. (Aplauze la scena deschisa in sala)
In sfarsit un rol bun pentru George Clooney, cel mai potrivit din ultimele lui filme si poate din intreaga cariera. Nu mi-a placut de fel Syriana, nici ca film nici ca personaj,
Good German si
Good Night - artificiale si fara vreo greutate, iar
Ocean's conteaza tot atat cat un guest appearance la un late-night show, asa ca nu se pun. Bine disciplinat in momentele dramatice, fara fitze si fara improvizatii, nu e nici torturat nici nu se bate cu nimeni, asa ca nu are ocazia sa-si dea in petec, iar in momentele psihologice presteaza convingator, pe masura ce realizeaza ce se intampla in jurul sau si cum se leaga lucrurile. La fel de bine in relatia cu fiul, momentul cand ii spune ca are incredere in el si cand incepe sa constientizeze povestile copilului.
Alte doua prestante exceptionale, demne de drame shakespeariene, de la doi actori britanici: Tom Wilkinson, in rolul lui Arthur avocatul dereglat, si Tilda Swinton in rolul consiglierei malefice, obsedata de dictie si mustrata de cugete mai ceva ca Lady Machbet, dar loiala spiritului corporatist.
Apropo de spirit, filmul nu duhneste a iz de anti-corporate, anti-whatever, sau cel putin nu am sesizat chestia asta, preocuparea regizorului pare a fi psihologia personajelor, ceea ce ii da o valoare in plus, dincolo de realizare si interpretare. Comparabil mai degraba cu un
Glengarry Glen Ross, film de referinta - pshihologic si "tehnic" pe subiect, cat si ca performante actoricesti: Wilkinson/Lemmon-, decat cu productii cu teme gen lupta cu sistemul. Fiecare dintre personaje lupta pentru propria cauza, so... consider dismissed argumente legate de vreo agenda si idei moralizatoare, care n-ar face decat sa dilueze valoarea intrinseca a filmului.