The Darjeeling Limited (2007)
calatoria spirituala imposibil de realizat.
In cel mai simplu sens, calatoria initiatica urmeaza un ritual si urmareste trancenderea realitatii, de preferinta in locuri incarcate de spiritualitate - cum ar fi India.
Francis (Owen Wilson) are si reteta ritualurilor de efectuat de la un guru, lista templelor de vizitat si itinerariul zilnic de urmat tiparit pe hartie laminata de asistentul Brendan. Nu ramane decat constientizarea clipei si a efectului - "Does it work? Do you feel anything?" intreaba unul dintre ei in timpul rugaciunii la un templu.
Dezorientati dupa pierderea tatalui si lipsiti de prezenta mamei, cei trei frati Whitman se trezesc aruncati in viata in miscare browniana - scurt flash-back cu momentul in care incearca sa recupereze un Porsche de epoca al tataului aflat la reparat, desi era pe butuci chiar in drum spre funeralii - ca apoi fiecare sa ajunga fiecare la momentul lui de cumpana: tentativa de sinucidere, criza conjugala sau sentimentala. De aici ideea fratelui cel mare - Wilson, de a se reuni intr-o calatorie care se vrea atat initiatica cat si cu scop de vindecare si ca incercare de a ajunge la mama lor devenita misionara intr-o manastire la poalele Himalayei si de a o convinge sa revina in lume.
Dar propria maturizare nu vine nici din patosul religios on the way nici din exuberanta itinerarului, nici macar din intalnirea cu mama, ci din experienta durerii aproapelui si a contactului cu cele doua momente esentiale ale vietii: moartea si nasterea. Salveaza doi copii de la inec devenind eroi involuntari, dar din pacate al treilea copil moare si participa la funeralii, in satul de oameni simpli, unde Peter/Brody tine in brate un bebelus. Mama (Anjelica Huston), regasita in sfarsit, ii imbratiseaza si le pregateste micul dejun, dar mai mult nu poate face pentru ei, explicandu-le ca are responsabilitati de indeplinit, acolo unde se afla. Timpul nu poate fi dat inapoi, iar nostalgia vremurilor bune e pernicioasa. Ultima pana de paun ramasa din trusa de ritualuri este ingropata pe varful muntelui, simbolizand sfarsitul tribulatilor. Ramane calatoria ca experienta, pana la urma, nu scopul. Trenul iluminarii a fost ratat - la dus, dar nu si trenul vietii - la intors, renuntand la bagaje si la idealul de instant bliss. Peter/Brody intelege sa-si ia rolul de viitor tata in primire, Francis/Wilson isi da jos bandajul privindu-se in oglinda drept ceea ce este si constientizand ca propria-i vindecare va fi de durata si nu va putea sa-i vindece pe ceilalti, iar Jack/Schwarzman scrie finalul povestii de iubire care l-a macinat constant: nu se va mai duce la Roma sa o intalneasca. Comuniunea iubirii fratesti si familiale s-a consumat, iar fiecare a inteles ca are calea lui de urmat in viata si poate s-ar fi putut intalni si ca prieteni, "not as brothers" in real life.
Wes Anderson, un regizor aparte cu un stil unic, beneficiind si de un aport cinematografic excelent si de un cadru natural de exceptie: universul mirobolant al Indiei. La fel de fin observator al angoaselor umane,
ca in Royal Tenembaums sau Rushmore dar si un freak al detaliilor playing tricks cand nimic nu solicita atentia spectatorului. Inceputul filmului cu Bill Murray ca personaj pasager aflat in goana spre gara, fara ca apoi sa devina vreun rol rol in film, flashbackul cu cei trei frati in drum spre funeraliile tatalui, filmuletul cu Jack/Schwarzman si iubita/Portman (
Hotel Chevalier) si modul unic cum e promovat cu rugamintea pe opening de a fi vizionat pe website, realizat ca prolog dar care de fapt nu capata sens decat vazand Darjeeling; detalii ca halatul de baie cu inscrisul hotelului, sticla de parfum Voltaire no. 5 strecurata in valiza in filmulet, Peter/Brody purtand ochelarii tatalui fara utiliate, dar ca valoare sentimentala, centura de $6,000 si pantofii de $3,000 insemne ale personalitatii pentru Francis, Jack in permanenta descult (why!?) si in costum Armani, geamantanul cu insigna Louis Vuitton al tatalui dupa care se intelege au fost comandate apoi toate cele trei seturi, falimentul micromanagementului ca way of living - altminteri un motiv drag lui Andersen auto-persiflat si in reclama American Express, starea semi-high constanta in care plutesc cei trei protagonisti de la siropurile si analgezicele luate la gramada si "fara reteta". "Do you have prescription for these?" il intreaba conductorul pe Francis. "Prescription? what prescription, I almost died!".
Alte detalii sunt aproape de neobservat. Un viraj brusc in cursa taxiului din inceputul filmului in aglomeratia urbana indiana, pentru ca in fractiunea de secunda urmatoare sa realizezi ca era vorba de o vaca, sau camera in slow motion oprindu-se pe chipul placid al unui adolescent indian cand Peter abia reuseste sa prinda trenul in una din miscarile slow motion tipice ale lui Andersen in momente cheie. Alte extensii si circumvolutiuni - Schwarzman de la criza sentimentala a adolescentului cerebral din Rushmore la criza barbatului la 30 de ani, Wilson de la tentativa de sinucidere din film, la drama din viata reala.
Intreaga imagine artistica cu dezmatul de decoratiuni si culori este o incantare pentru ochi, la care mai se adauga si muzica completand intregul audio-vizual. O extraordinara coloana sonora de la piese de rock clasic melodios (The Kinks), la compozitii indiene nu mai putin clasice de Satyajit Ray, din productii bollywoodiene clasice Merchant Ivory, sansonete de Joe Dassin si Peter Sarstedt sau...o sonata de Debussy.