[bellhop]

gata cu flopsurile verii, time for the heavy stuff 8)

Eastern Promises (2007)
Inodor si incolor ca vodka. Si la fel de tare.
Conceput ca storyline pe motivul peren prostituata, copilul & personajul salvator - ca pretext pentru o incursiune in rarunchii societatii mafiote rusesti.

Functionand dupra propriul mecanism, vory v zakone - criminali legiuiti, ca orice grupare mafiota are la baza familia, legatura de sange si loialitatea, cladita in inchisori. Gerintrificata insa ca forma sociala, trebuie intretinuta cu fine cuisine - bors, sampanie frantuzeasca, si sange de minore deflorate. Eventual si cu cate o jertfa umana, care insa mereu trebuie injunghiata, pentru scurgerea sangelui. Apoi cadavrul trebuie bine lucrat prin taierea degeteelor si smulgerea dintilor. Nimic nu poate iesi din propria lege care i-a fost scrisa decat cu pretul unei translatii fluidice, ca jertfa pentru perpetuarea entitatii sociale. Environmentul umed londonez insa nu e prielnic, dilueaza semnificatia ritualistica si depreciaza mecanismele functionarii “normale” societatii traditionale alienate: “It never snows in this city, that's why there are so many queers” spune Semyon. The queers – sunt oile negre, pretextul, orice pare iesit din matca, este amenintarea generica la puritatea sangelui si la bunul mers al lucrurilor. Cu parshivenia ruseasca tipica de care el insusi avertizeaza - "never trust a Russian" tot el orchestreaza inobilarea si sacrificarea celui mai de pret asset al familiei, ca miscare radical in incercarea disperata de a-si salva propriul pool genetic de la discontinuitate. Nu are motive sa fie mandru de propriul sau fiu Kirill - despre care se vorbeste ca ar fi ..queer, dar nu poate sa-l sacrifice, ca Abraham pe Iacob, dand in schimb pe mana hingherilor animalul sau cel mai de pret pret. Kirill, la randu-i isi omoara cel mai bun prieten, sub acuzatia ca ar fi queer, pentru a iesi din propriul cerc al slabiciunii.

Cronemberg - old school hag - nu stie el sau nu-i pasa de sensibilitati, nici scenariul nu e nemaipomenit de lucrat, doar materialul uman exceleaza si ramane preocuparea de baza. Scenele sunt decupate sumar si lipite ca intr-un mosaic, fara nici macar o translatie decente. Preludiile sunt pentru novici, el mare doar interest in clear trades, getting to the point, taierea in carne vie. La un moment dat, in numai un minut se succed 5-6 imagini total diferite, fara alterarea firului narativ: imaginea unei gloate de suporteri in drum spre stadion, un jet de urina pe o piatra funerara, o beregata sectionata rapid cascandu-se lent la 180 de grade, un accordionist cu par lung (queer?) cantand cu patos “oci ciornaie” la urechea unei babe decrepite. Alteori, din cea mai banala discutie culinara sau conversatie de familie sar adevarate srapnele care tintesc mereu atentia vie a spectatorului, senzatia ca nici un cuvant nu este in plus.

Caracterul eclectic si jocul minimal personajelor dau toata greutatea filmului. Vigo Morgestern in rolul lui Nikolai - soferului/bodyguard al familiei mafiote, cu accent de rus adevarat, tatuaje pe tot corpul si morga de strigoi, plus occasional funny, duh!– cel mai complex personaj. Ritul de initiere prin care trece la admiterea in societatea secreta prin ruperea simbolica de familie si personalitaate si tatuarea de stele pe genunchi si omoplati, ca “ungere” pentru coborarea in zona tenebrelor. Dualismul personajului, cum este revelat in prima parte, ca traind deja “in the zone”, la intretaierea dintre viata si moarte, se scurcircuiteaza pe traseul shamanic catre iad, o data ce a primit initierea, in confruntarea cu fortele abisului venite sa-l devoreze, din care daca reuseste sa supravietuiasca are loc renasterea si totodata caderea in lume, gol si plin de sange ca un nou nascut. Dualismul, ramane ca marca a personalitatii, dat al sortii, dar devine unul profan in a doua parte -, desi aspiratiile sale la sefia societatii par sa nu fi fost chiar vorbe goale. Interesant de vazut intr-un posibil sequel. Scena luptei din sauna – gol pusca cu cei doi asasini veniti sa-l casapeasca – va ramane una de referinta in istoria filmului, infiorator de crancen redata pana la ultima suflare.

Naomi Watts does Ok, Vincent Cassel cam neconvingator in rolul fiului ratacitor. Armin Mueller-Stahl, un nume de care n-am auzit – excellent job in rolul patriarhului mafiot.

The Brave One (2007)
Prea subtire ca intriga pentru un asa titlu asa de pompos si prea multa vorbaraie pe durata celor doua ore.
Sigur, Jodica traumatizata rau dupa ce e batuta de banda de golani care ii si omoara boyfriendul, dar involuntar apare si senzatia de get over it, amplificata si ambiguitatea cu care eroina se raporteaza la incident/trauma - relatia cu detectivul investigator, proiectia propriei experiente in talk-show-ul radiofonic - o fac greu de empatizat. Cum imaginatia scenaristului si resursele actoricesti se cam epuizeaza, de pe la jumatatea filmului deja toate asteptarile se indreapta catrea descoperirea criminalilor, la care se ajunge intr-un final si aici cateva sclipiri dar deznodamantul revansard in care acelasi detectiv bagacios intervine ca un fundas in aparare - diminueaza din calitatea actului.
Anyways, e deja al doilea film cu tema justitiara intr-un rastimp cam scurt, sper ca nu devina un trend cu motive socionomice.