|
Pai, fara suparare, acest film nici nu a fost facut pentru ce-i care-si spun - miine nu trebuie sa merg la munca asa ca hai sa intru - respectivilor le recomand Greu de ucis 4, ca tot ruleaza acum in cinematografe.
Dupã douã vizionãri nu pot afirma nici eu cã l-am priceput în proporþie de 100%, dar mi-am fãcut cît de cît o idee despre ce-i vorba. Pe de altã parte, care-i farmecul unui film care iþi oferã murã-n gurã totul pe tavã?
Lynch nici nu avea în minte un lung-metraj la început. Dorea, pur ºi simplu, sã experimenteze în digital, aºa cã a filmat monologul Laurei Dern în faþa psihologului, ca o scenã de sine stãtãtoare. Apoi i-au mai venit niºte idei...
Nu ºtiu dacã eºti familiar cu concepþiile lui Lynch referitoare la idei. În cartea sa : CATCHING THE BIG FISH: MEDITATION, CONSCIOUSNESS AND CREATIVITY, Lynch face o comparaþie foarte sugestivã între idei ºi peºti.
Ideile sînt ca peºtii, spune el. Cele mai accesibile se aflã la suprafaþã, aºteptînd doar pe cel cu momeala potrivitã sã le prindã, însã ADEVÃRATELE IDEI, cele care conteazã, înoatã în apele adînci, pentru ele trebuie sã sondezi în profunzime subconºtientul.
În cazul filmelor precedente, Lynch a elaborat o idee centralã pe care a folosit-o apoi ca momealã pentru alte idei, care sã o completeze ºi sã o scoatã, în acelaºi timp, în evidenþã.
În cazul Inland Empire a procedat diferit. A prins o idee, a filmat-o, a prins alta, a filmat-o and so on, creînd în acest fel un puzzle de idei fãrã sã aibã prea mare legãturã una cu cealaltã. Apoi a prins IDEEA, aceea care le leagã pe toate celelalte, dînd astfel un înþeles filmului, chiar dacã acesta ne scapã la o primã vizionare (poate chiar ºi la o a doua :P ).
[/quote]
|