[Cazeemeer]

vizionarea jocului de sah dintre Jons si moarte, cat si dansul din varful dealului, din finalul filmului, cand ei deja erau luati de moarte...toate astea ne directioneaza spre supranatural, care la randul ei duce la divinitate, intr-un fel sau altul...

Supranaturalul din film (in principal prezenta personificata a mortii) tine de o conventie narativa pe care si-o impune Bergman, a misterului medieval, in care genul asta de evenimente alegorice erau frecvente. Optiunea pentru cadrul asta se justifica prin faptul ca perioada respectiva cu credintele religioase inca puternice si, mai important, cu perspectiva constanta a mortii creau conditiile perfecte pentru a discuta ideile filozofice existentialiste. Jocul de sah e o metafora a vietii, ideea fiind ca omul, la fel ca si cavalerul, joaca, simbolic vorbind, cu moartea un "joc" pe care stie din start ca il va pierde pana la urma, in speranta ca va putea trage de timp suficient cat sa obtina niste raspunsuri, desi e la fel de clar si ca acele raspunsuri nu vor veni. O analogie popularizata de Camus e cea a mitului lui Sisif. Ei, si solutia pe care o vede cavalerul pana la urma, si care e exact detaliul care nu lasa existentialismul sa fie o filozofie a disperarii si a pesimismului, este libertatea de a-ti crea un scop propriu in viata, independent de orice sistem de valori absolut. Si asta face cavalerul - confera un scop jocului de sah (si prin extensie, vietii sale) aparent inutil, si scopul ala e salvarea tinerilor si copilului lor.
Asa incat mie mi se pare ca problematica de baza nu e teologica (in sensul ca daca pui la indoiala existenta lui Dumnezeu, automat ai incetat sa mai te afli pe teren teologic), ci pur filozofica.