tu, andra,
oamenii sunt atat de complecsi incat ar fi o mare (dez)iluzie sa-i judeci doar dupa cum vorbesc sau dupa ce scriu..
facultatea de psihologie a fost visul meu dintotdeauna..
iar acum, ca mi-l pot realiza singura ma afce sa ma simt atat de bine..mai ales c-am o buna prietena, cristina, care vrea si ea sa se inscrie..
eu prima facultate am facut-o ceva de genul "castigi bursa asta daca iei examenul" iar asta mi s-a spus cu nici o luna inainte de examen in conditiile in care toata clasa a 12 am trait-o refulandu-mi gandul de a-mi continua studiile si convingandu-ma ca cel mai bine este sa ma desprind si sa ma angajez..complicated life..stuff..cum spui tu..
sunt o tipa destul de inteligenta, testele IQ spun chiar mai mult de asta dar ca si dezvoltare psihologica sunt cu cativa ani in urma...adica la varsta aceea care trebuia sa fie lipsita de griji eu aveam plenty of them iar acum ca mi-e bine sunt asa de revoltata cand mi se spune sa ma marit si sa fac un copil incat cateodata nici nu-mi vine sa cred..
sunt la varsta psihologica cand am atata nevoie de libertate incat e la fel de imporanta ca si aerul pe care-l respir..chiar daca o cheltuiesc relativ modest..adica imi mai permit si eu cate-o aventura din cand in cand in rest sunt cuminte si-mi pot savura libertatea citind, sau navigand pe internet sau iesin d cu prietenii sau cautandu-mi nu stiu ce fusta de blugi prin oras (de care acuma sunt extrem de mandra
..sau facandu-mi nu stiu ce planuri de viitor..
sau savurandu-mi draga bere in fata serialului nostru preferat Grey's Anatomy..(apropo de asta, imi pare bine ca Alex si Izzie au facut in sfarsit dragoste, era si cazul, nu crezi?)
..sunt intr-o perioada draga mie in care oamenii nu-mi dau mai mult de 23 de ani (desi la toamna fac 27) iar libertatea este vitala...
singurul lucru constant din viata mea este draga de ami pe care o iubesc nespus ..
dar am crezut si-am crezut si-am crezut in mine si acum mi-e bine..