Cinemagia Forum - View Single Post - Filmul românesc de antzärtz

Faber · 13 Jul 2007, 09:07

Daca tot am pomenit de Reconstituirea va propun sub forma de 'remember' urm. dialog decupat dintr-un interviu cu actorul George Mihaita (http://www.formula-as.ro/reviste_332...aita-...-.html ). Sper sa nu va deranjeze prea tare lungimea postului...

(...)Si totusi, cum de v-a ales Lucian Pintilie pentru un rol mai degraba dramatic, acela din antologicul film "Reconstituirea"? Tocmai pe dvs., care de tanar ati avut acel aer "hatru", mostenit de la nazdravanul de bunic Ghita Mihaita?
- Aici a functionat geniul lui Pintilie.
- Poate ca ar fi interesant sa ne povestiti mai cu amanunte aceasta magnifica "aventura" a dvs...
- Pai... a fost cam asa... Pintilie a venit sa ne vada. Cauta niste tineri actori pentru probe. Eu eram in anul intai. Gaitan era mai mare cu un an. S-a uitat la noi indelung si-apoi ne-a chemat sa dam probe la Sinaia. Chiar pe rolurile pe care le-am jucat in film. Stiam cate ceva despre Pintilie, stiam de filmul lui, "Duminica, la ora sase". Un semn bun pentru noi, adica pentru mine si pentru Gaitan, a fost ca dupa probe ne-a spus, sec, doar atat: "Sa nu ne tundem si sa nu ne bronzam". Asta a fost asa, ca o parere. Dar dupa vreo doua saptamani in care "ne-a fiert" bine, am primit de la echipa de filmare fiecare cate o telegrama, in care eram instiintati ca am luat rolul. Si... tot asa, laconic, ca sa nu ne tundem si sa nu ne bronzam...
- Cred ca erati lesinati de emotie la gandul ca faceti cate un rol la Pintilie... Si inca ce rol! Si ce film!
- Da si nu! Eram si foarte tineri... Eu aveam 20 de ani. Gaitan - 21. Nu ne prea dadeam noi seama ce noroc cazuse pe capul nostru! Cea mai buna dovada a acestei sublime inconstiente a fost faptul ca, la incheierea filmarilor, eu l-am intrebat pe Pintilie - mai in gluma, mai in serios - cam cand imi da si mie un rol mai important... El a zambit si mi-a spus doar atat: "Stai sa vezi filmul!".
- Si, dupa ce ati vazut filmul, nu vi "s-a urcat la cap" - cum se spune intr-un mod nu tocmai academic?
- Nu, nu mi s-a urcat la cap. Poate si pentru ca eu am fost crescut de niste oameni modesti, pentru care viata inseamna o truda continua. Oamenii astia nu ametesc usor. Parintii mei m-au dirijat bine. Ei au pus niste caramizi adevarate la temelia sufletului meu... Sigur ca da, mi-am dat seama - n-aveam cum sa nu-mi dau seama - ca filmul asta a iesit asa... ceva cu totul deosebit... Dar mi-am vazut mai departe de viata mea, asa cum decursese ea mai inainte. Ce-i drept, n-am avut parte nici eu, nici nimeni, de ovatii la premiera...
- Pentru ca "Reconstituirea" nu a avut parte de o premiera in adevaratul sens al cuvantului.
- Intr-adevar, prezentarea filmului a fost vaduvita de orice fast. Mai bine zis, filmul a fost bagat pe "usa din dos" la "Luceafarul"... A stat acolo, necomentat, vreo luna de zile, dupa care a fost retras la fel de discret precum a aparut. E bine sa se stie ca, la vizionare, un tovaras oarecare - nici nu mai conteaza cum il chema! - a spus ca "filmul asta trebuie inchis intr-o camera si inghitita cheia"...! Cum sa fi avut el, filmul adica, premiera pe care ar fi meritat-o?!
Vorbim, iarasi, minute in sir, despre modul cum lucra Pintilie, despre modul cum le sugera actorilor unele stari, ca sa-i faca sa intre mai usor in "pielea" personajelor.
- Ati avut parteneri magnifici la "Reconstituirea". Cum era Emil Botta, cum se comporta el, acest mare actor, acest subtil poet, in fata unor foarte tineri parteneri?
- Botta era un om din alta lume. Era un spirit sosit din sfere inalte. Dar nu afisa acest lucru. Era de o modestie iesita din comun. Aproape sfielnic, chiar si in fata noastra, a "pustilor" din echipa... Pentru noi era un exemplu de profesionalism. Era punctual, venea cu rolul invatat pe dinafara... In timpul liber, nu stia cum sa ne arate mai multa prietenie. Ne facea mici cadouri. Fetelor din echipa le aducea flori. Participa la jocurile noastre - unele naive ori chiar stupide. Nu stiu cine inventase o prostie de joc. Adica: ne adunam mai multi laolalta, seara dupa filmare, in salonul cel mare al vilei in care eram cazati la Sinaia. Si se stingea lumina. Si apoi improvizam un fel de "horror", cum i se spune azi. Adica ziceam ca printre noi este un maniac, un ucigas specializat in strangulari. Si, rand pe rand, intram, fiecare dintre noi, in "pielea" ucigasului. Cum totul se desfasura pe intuneric, trebuia sa ghicesti, dupa felul cum te sugruma, care e faptasul. Scumpul de Botta era atat de delicat, atat de... poet pana si in aceasta joaca prosteasca, incat, dupa delicatetea cu care iti atingea gatul - necum sa te "sugrume" - il ghiceai imediat! Botta radea din te miri ce! Cine-ar fi zis, vazandu-l pe scena in rolurile lui, adesea monumentale, ca el poate fi atat de copilaros... Am fost si la el acasa, "veniti, copiii mei, pe la mine!". Traia intr-o simplitate de monah. Cateva mobile vechi, un covor curat, cateva flori intr-un pahar cu apa.
- Iar George Constantin?
- Un actor imens - dupa cum se stie. Si de o bunatate nesfarsita! Un om adesea vesel. Dar de o veselie... trista, daca pot spune asa... Pe-atunci era si el relativ tanar... Avea vreo 35 de ani... Se juca mult cu vorbele... Calambururi de tot felul facea. Unele mai... deocheate. Ne facea pe toti sa radem in hohote. Ne trata pe toti de la egal la egal. Si pe noi, baietii, si pe Ileana Popovici, "fata" din film, si pe cei doi foarte tineri operatori... pe Sergiu Huzum si pe Dinu Tanase... Unde s-au dus vremurile alea? (...)

13 Jul 2007, 09:07	#109
Faber Senior Join Date: Jul 2007 Posts: 111	Daca tot am pomenit de Reconstituirea va propun sub forma de 'remember' urm. dialog decupat dintr-un interviu cu actorul George Mihaita (http://www.formula-as.ro/reviste_332...aita-...-.html ). Sper sa nu va deranjeze prea tare lungimea postului... (...)Si totusi, cum de v-a ales Lucian Pintilie pentru un rol mai degraba dramatic, acela din antologicul film "Reconstituirea"? Tocmai pe dvs., care de tanar ati avut acel aer "hatru", mostenit de la nazdravanul de bunic Ghita Mihaita? - Aici a functionat geniul lui Pintilie. - Poate ca ar fi interesant sa ne povestiti mai cu amanunte aceasta magnifica "aventura" a dvs... - Pai... a fost cam asa... Pintilie a venit sa ne vada. Cauta niste tineri actori pentru probe. Eu eram in anul intai. Gaitan era mai mare cu un an. S-a uitat la noi indelung si-apoi ne-a chemat sa dam probe la Sinaia. Chiar pe rolurile pe care le-am jucat in film. Stiam cate ceva despre Pintilie, stiam de filmul lui, "Duminica, la ora sase". Un semn bun pentru noi, adica pentru mine si pentru Gaitan, a fost ca dupa probe ne-a spus, sec, doar atat: "Sa nu ne tundem si sa nu ne bronzam". Asta a fost asa, ca o parere. Dar dupa vreo doua saptamani in care "ne-a fiert" bine, am primit de la echipa de filmare fiecare cate o telegrama, in care eram instiintati ca am luat rolul. Si... tot asa, laconic, ca sa nu ne tundem si sa nu ne bronzam... - Cred ca erati lesinati de emotie la gandul ca faceti cate un rol la Pintilie... Si inca ce rol! Si ce film! - Da si nu! Eram si foarte tineri... Eu aveam 20 de ani. Gaitan - 21. Nu ne prea dadeam noi seama ce noroc cazuse pe capul nostru! Cea mai buna dovada a acestei sublime inconstiente a fost faptul ca, la incheierea filmarilor, eu l-am intrebat pe Pintilie - mai in gluma, mai in serios - cam cand imi da si mie un rol mai important... El a zambit si mi-a spus doar atat: "Stai sa vezi filmul!". - Si, dupa ce ati vazut filmul, nu vi "s-a urcat la cap" - cum se spune intr-un mod nu tocmai academic? - Nu, nu mi s-a urcat la cap. Poate si pentru ca eu am fost crescut de niste oameni modesti, pentru care viata inseamna o truda continua. Oamenii astia nu ametesc usor. Parintii mei m-au dirijat bine. Ei au pus niste caramizi adevarate la temelia sufletului meu... Sigur ca da, mi-am dat seama - n-aveam cum sa nu-mi dau seama - ca filmul asta a iesit asa... ceva cu totul deosebit... Dar mi-am vazut mai departe de viata mea, asa cum decursese ea mai inainte. Ce-i drept, n-am avut parte nici eu, nici nimeni, de ovatii la premiera... - Pentru ca "Reconstituirea" nu a avut parte de o premiera in adevaratul sens al cuvantului. - Intr-adevar, prezentarea filmului a fost vaduvita de orice fast. Mai bine zis, filmul a fost bagat pe "usa din dos" la "Luceafarul"... A stat acolo, necomentat, vreo luna de zile, dupa care a fost retras la fel de discret precum a aparut. E bine sa se stie ca, la vizionare, un tovaras oarecare - nici nu mai conteaza cum il chema! - a spus ca "filmul asta trebuie inchis intr-o camera si inghitita cheia"...! Cum sa fi avut el, filmul adica, premiera pe care ar fi meritat-o?! Vorbim, iarasi, minute in sir, despre modul cum lucra Pintilie, despre modul cum le sugera actorilor unele stari, ca sa-i faca sa intre mai usor in "pielea" personajelor. - Ati avut parteneri magnifici la "Reconstituirea". Cum era Emil Botta, cum se comporta el, acest mare actor, acest subtil poet, in fata unor foarte tineri parteneri? - Botta era un om din alta lume. Era un spirit sosit din sfere inalte. Dar nu afisa acest lucru. Era de o modestie iesita din comun. Aproape sfielnic, chiar si in fata noastra, a "pustilor" din echipa... Pentru noi era un exemplu de profesionalism. Era punctual, venea cu rolul invatat pe dinafara... In timpul liber, nu stia cum sa ne arate mai multa prietenie. Ne facea mici cadouri. Fetelor din echipa le aducea flori. Participa la jocurile noastre - unele naive ori chiar stupide. Nu stiu cine inventase o prostie de joc. Adica: ne adunam mai multi laolalta, seara dupa filmare, in salonul cel mare al vilei in care eram cazati la Sinaia. Si se stingea lumina. Si apoi improvizam un fel de "horror", cum i se spune azi. Adica ziceam ca printre noi este un maniac, un ucigas specializat in strangulari. Si, rand pe rand, intram, fiecare dintre noi, in "pielea" ucigasului. Cum totul se desfasura pe intuneric, trebuia sa ghicesti, dupa felul cum te sugruma, care e faptasul. Scumpul de Botta era atat de delicat, atat de... poet pana si in aceasta joaca prosteasca, incat, dupa delicatetea cu care iti atingea gatul - necum sa te "sugrume" - il ghiceai imediat! Botta radea din te miri ce! Cine-ar fi zis, vazandu-l pe scena in rolurile lui, adesea monumentale, ca el poate fi atat de copilaros... Am fost si la el acasa, "veniti, copiii mei, pe la mine!". Traia intr-o simplitate de monah. Cateva mobile vechi, un covor curat, cateva flori intr-un pahar cu apa. - Iar George Constantin? - Un actor imens - dupa cum se stie. Si de o bunatate nesfarsita! Un om adesea vesel. Dar de o veselie... trista, daca pot spune asa... Pe-atunci era si el relativ tanar... Avea vreo 35 de ani... Se juca mult cu vorbele... Calambururi de tot felul facea. Unele mai... deocheate. Ne facea pe toti sa radem in hohote. Ne trata pe toti de la egal la egal. Si pe noi, baietii, si pe Ileana Popovici, "fata" din film, si pe cei doi foarte tineri operatori... pe Sergiu Huzum si pe Dinu Tanase... Unde s-au dus vremurile alea? (...)