[illotempore2002]

Va felicit pe toti cei care ati vazut acest film si pe toti cei care o sa mergeti sa_l vedeti. Dupa mine, e filmul anului 2007, demult nu a mai aparut pe marile ecrane un film atat de "hranitor" ca acesta, satios, ludic, amuzant, emotionant. Un film din care parca se varsa un adevarat suvoi de energie, creatie, un suvoi de imagini frumoase, obiecte miraculoase, un suvoi de basme care te fac sa explodezi de fericire gandindu_te ca esti om si ai capacitatea de a visa, de a zamisli lumi incredibil de palpabile, fie atunci cand dormi, fie cand esti treaz.

Filmul mi_a facut pofta sa dorm, ce sa mai incolo si_ncoace! Sa dorm si sa ma arunc cu toata pohta in aberatiile inconstientului, sa strig creierului sa se descatuseze si sa toarne tot ce are el chef pt ca orice ar turna este senzational, creativ, semnificant si semnificat.

Cat despre Gondry...nu m_as putea opri din a_i aduce slavi. Se simte in fiecare imagine aplecarea lui nativa, inscrisa in gene, catre arta plastica, a filmului, a desenului, a culorii, ti_l imaginezi pe regizor modeland in plastilina, sculptand in lut sau reusind fotografii remarcabile. Este mai mult decat evident ca in ceea ce priveste artele vizuale are multe de oferit si cu siguranta va veni cu filme tot mai uimitoare (deja se simte un pas foarte mare inainte fata de Eternal Sunshine...pas inainte in revarsarea energiei creatoare de care este capabil Gondry).

Stephan e un personaj de invidiat: extrem de inteligent, creativ, foarte sensibil, emotional. Deduceam asta din tot ceea ce viseaza (atat in somn cat si in reverie), din modul in care inter_relationeaza, din cum comunica ( "tine_ma de vorba chiar daca adorm, intotdeauna am fost convins ca pot vorbi si dupa ce am adormit"), din problemele filosofice pe care si le ridica (scurgerea timpului).
Ceea ce conteaza cred, in acest film, este modul in care (exemplificand cu ajutorul unui baiat aflat la limita dintre normal si patologic, o patologie foarte frumoasa de altfel) realitatea si visul capat o importanta egala, intrucat, precum spuneau filosofii, o realitate obiectiva, unica nu exista, ci modul in care o percepem sau de ce nu, o visam. Poate ca noi suntem visati de realitate, lucru care i se intampla de fapt chiar lui Stephan: se creeaza impresia ca viata acestuia este directionata de ceea ce viseaza, aproape neavand cum sa se opuna suvoiului oniric care ii dicteaza, constient sau inconstient, destinul.