[silver_boy]

Dilema Veche nr. 172 Generatia IPod


„Orice formulã este insuficientã prin definiþie: vede numai o laturã sau un amãnunt ºi le exagereazã. Arta nu stã nici în opinca þãranului, nici în nevroza estetului; arta e mai largã ºi mai multiformã. In epoca de fermentare a unei literaturi, formula e încã un factor de progres, cu toatã limitarea ei violentã: nu trãieºte prin negaþie, ci prin afirmaþia ei energicã. O formulã dezvoltã un singur element al unui tot; îl pune însã într-o luminã atît de evidentã, încît îi dã o viaþã nouã; îl fertilizeazã. E pãrtinitoare, negreºit; din viziunea ei parþialã, cade totuºi o boabã de sãmînþã în negrul ogor ce primeºte toate seminþele. E un principiu evolutiv; exagerãrile sînt îngrãºãmintele moarte din care rodeºte viaþa plãpîndã. Progresul omenirii a ieºit din aceste exagerãri ºi limitãri violente; ce ne zice un veac, ne deszice un altul. Cu putinþã: din cenuºe, rãmîne totuºi un germene viu care se adaugã la patrimoniul spiritual al omenirii. Formulele sînt caduce; slujesc însã de trepte progresului.“

(E. Lovinescu, la 11 octombrie 1919, în Confesiunile unui critic, antologie ºi studiu introductiv de Ion Simuþ, Institutul Cultural Român, 2006)