[caro]

Cadre perfecte, o succesiune de fotografii realizate de un ochi experimentat. Credeam ca astfel de filme nu se mai fac. Naratiunea nu mananca filmul. Nici nu ar putea fi oprit oriunde, dar exista 2-3 momente in care s-ar putea sfarsi cu succes. Totusi continua cursiv si se termina. Frumos.
Nu's de ce, imi amintesc de La Vita e bella. Acelasi copil care se joaca (acolo jocul e indus, aici micuta Ofelia cade in joc alergand o libelula) in timp ce oamenii mari se ucid in jurul lui. O sugestie, copiii nu doar ca nu-s capabili sa se implice, dar nici nu percep raul daca nu-i lezeaza. Ofelia nu-l vede pe capitan decat atunci cand o bruscheaza; copila abia de-si da seama ca exista o lupta, probabil un Vidal artagos contra unei Beatrice mamoase. Se sacrifica pt. micul ei fratior pt. ca sunt de acelasi sange, macar pe jumatate? Nu prea cred sa-si fi amintit de acest lucru in asa moment scurt si nesigur. Mai degraba il vede pe bebel ca pe un urmas al ei, si nu al parintilor lui. Copiii isi transmit jocul si povestile. Doar il initiase deja , iar statueta aceea pagana nu o infatiseaza ca mama? Am remarcat ca revolutionarii il primesc pe micut cu duiosie si speranta. Nici ei nu cred ca un copil mosteneste firea parintilor, doar Vidal il considera o creatie proprie.