Originally Posted by Gloria:
|
Mungiu a filmat secvente-cadru, la nivelul ochilor personajelor; cadre foarte lungi. Un cadru pana la gat , la un moment dat, in care o vedem pe Laura Vasiliu fara cap- da,mi s-a parut foatrte expresiv
|
Uau, fenomenal de tare, cu capete taiate. Cind observam de-astea la Chris Doyle, Mungiu se juca inca de-a glumitele cu Occidentu'. La dracu, de ce m-as uita la un film despre avort? Filmat cu long takes si easy rig? Nu mi-a ajuns MDL ca exercitiu de minerit in suflete? A vazut Mungiu ca prind dramele astea, ca asa ne vrea vestu, in curu, mintea si buzunarele goale, hai sa faca si el o chestie din asta, sa dea-n suflete pina sar fulgii din ele. De ce as vrea sa ma dea pe spate un film intunecat (cel putin asa il percep din ce am auzit de la amici) din perioada lui Ceaotzesco? Romanii astia, oamenii astia, nu au si viitor? Se trateaza totul la diateza pasiva? Recuperatori de isterie recenta? Noi nu avem si alte chestii cu care sa ne prezentam publicului strain? Mai sint amici care imi spun ca uite asa se creeaza un precedent, ca se aude de cinemaul romanesc, ca se elibereaza caile de acces. Dar ma intreb daca nu cumva se creeaza un tip de asteptare de la cinema-ul romanesc: hand held, drama, post 89, cineva moare, cuiva ii e foame, mai multora le e foame, unei natiuni intregi ii e foame, totu e venal, toti e corupti, tara de cacat, obsesii de cultura mica, caram intr-o patura televizorul de la tara la oras. Pai ce evolutie e - din punctu de fuga al orizontului tematic -de la Patul conjugal la filmul asta? S-a varsat toata traista cu povesti a romanilor? A ramas doar carafa miniei lor din care varsa mereu picaturi festivaliere? Fuck that. Nu voi scoate doi lei din buzunar sa ma deprim doar pt ca un regizor vrea sa isi scoata obsesiile si amintirile de la naftalina din epoca unui regim de tot cacatul, care trebe nu doar condamnat, ci si uitat. Prefer sa vad cum Gheorghe Preda disloca realul si imi arata ca cinema se poate face si altfel decit cu camera pe umar, obiectiv si neimplicat si dureros de constant de aproape de drama, cica. Cred ca istoriile personale - ca asa zice Mungiu, ca a fost decretel - tre sa ramina frumos in sipetul familiei si nu brodate in epopei de tifon, de sters la ochi cu ele.
PS: Iar tu, Gloria, multumita faptului ca habar n-ai sa faci un review si, in schimb, povestesti filmul, m-ai scutit de efortul de ma duce la filmul asta cind va fi proiectat la TIFF.