[silver_boy]

10 decembrie



"Bine zicea Esop. Adevarul nu e niciodata pur si aproape niciodata simplu. Ideea mea despre moarte e una goala, fara nici o promisiune. Nu ma pot agata în ea de nimic. Ceea ce m-a blocat de câte ori m-am temut ca ar putea exista un "mâine" când viata n-ar mai fi decât o umilinta continua, fara nici o scapare, a fost gândul ca, o data pasul facut, nu ai cum sa-l regreti. Moartea nu e "un sfârsit". E "sfârsitul". N-am, probabil, deschideri metafizice, nu pot depasi convingerea ca unica "împaratie" e aici, oricât ar fi ea de mizerabila.

Credeti, cumva, ca "a iubi prea mult viata" si "sinuciderea" nu sunt compatibile? Eu as zice ca aproape se presupun. Probabil, în obsesia mea joaca un rol si oboseala sufleteasca. În ce priveste scrupulele legate de faptul ca sunt crestin, ele sunt ultima mea grija. Daca Dumnezeu exista, îmi întelege motivele si stie ca n-as face-o decât într-o situatie disperata, în care n-as mai avea alta cale. Daca nu exista, de ce sa ma tem? Nu cred nici ca, în afara de fiul meu si de alte câteva persoane, as produce suferinta prin disparitia mea. stiu ca "viii sunt cu viii, iar mortii sunt cu mortii". N-am nici prieteni pe care i-as lasa nedumeriti. Prietenii mei, putini, au murit. Azi, am câtiva amici. Si ei putini. Vedeti ca nu exagerez vorbind de esecuri? Voi fi uitat usor, dupa un "Dumnezeu sa-l ierte!". Dar, la urma urmei, nu e stupid sa avem vanitati inclusiv legate de moarte?"


Asa e , domnule Paler, e stupid! Totuºi, existã unii oameni, care, dacã or sa vã uite, or s-o facã mai greu. Nu stiu cum sã vã spun...
Între uitarea uºoarã a mortii celor care n-au lãsat semne, stã uitarea mai grea a celor care au fãcut-o.
Io aºa va închipui in aeternum: pe o uliþã prãfuitã din Lisa, în amurg, cu un soare sîngeriu deasupra, zîmbind ca un Don Quijote "care-a aflat", zeilor înºelãtori...
Dumnezeu sã vã odihneascã, domnule Paler!