[Pitbull]

"Spiderman 3" - Dând razna cu bârna-n zgârienori ca-n brânzã
Incredibil de cretin - da' scenele de acþie, chapeau!

Spiderman salva New York-ul ºi tot poporeþul îl iubea.
Girlfrienda lui cânta pe Broadway, pasã-mi-te cu niºte pile la un C.N.C. de-al loc, de-acolo, cã suna ca o gaiþã castratã, aºa c-au zburat-o-n ºuturi (cã la ei nu-i ca la noi).
Da-ntr-o searã, cum se dãdeau ei uþa într-o pânzã de spider ºi se uitau la stele, fiuuuuuu-zdronc! cade-un meteorit în parc, ºi iese din el un fel de melenã zgârmãitã care se târa pe jos.
Acuma un stricat de hoþ, care-l omorâse pe unchiul lui Spidey, evadeazã din puºcãrie ºi, fugãrit de miliþieni, cade-ntr-o groapã, unde niºte profesori tocmai fãceau un experiment epocal cu-o vârtelniþã-n nisip, aºa cã A.D.N.-ul lui ºi A.D.N.-ul nisipului (sau doar el ºi nisipul, cã nu-i prea clar) se fac ghiveci, ºi el devine Sandman - bucãþicã ruptã terminatorul ãla de metal lichid de-l juca Robert Patrick, acum într-o nisipoasã prezentare. Se deplaseazã prin scurgeri f⺺º în canale ºi zburãri vâjjj printre blocuri, ºi dã cu pumnu-n stradã de se-ntorc maºinile cu roatele-n sus ca la jocul pe capace de bere în spatele blocului, când eram noi mici.
Ei, dar ºi Harry, prietenul lui Spider, nu ºi nu cã Spidey l-a omorât pe ta-su. Aºa cã-ºi ia skateboardul zburãtor ºi-l aleargã prin Manhattan, aruncând cu gogonele explozitoare. Nici chip sã te-nþelegi cu el.
ªi în sfârºit, vine un papagal de fotograf, Eddie, zor-nevoie sã-l zboare pe Pete (adicã Spidey-n civil) de la ziar ºi sã-i sufle postul.
Ãsta-i începutul.
Pe urmã, se mai întâmplã vreo treijdemii de chestii, ºi în sfârºit melena aia zgârmãitã îl înfãºoarã pe Spiderman. Era un simbiont (traducãtoarea Cîrciu zice "simbiot", cã-n englezã-i fãrã nî) pe nume Venom, care-l fãcea mai coios (adicã-l îmbolnãvea de jekyllhydeitã, cam la fel ca-n "Superman III".) Dar Spidey se prinde cã voia sã-i pape sufletul, aºa cã se leapãdã de Venin. ªi Otrava dreacu' nu-ºi gãseºte altul mai bun decât Eddie.
Se mai întâmplã alte ºaptejdemii de chestii, ºi una peste alta, se iau ei toþi patru la pocealã: Veninosu ºi Nisipeanu de-o parte, Omu-Pãianjen ºi Skateboardache d-ailaltã. ªi se bat bine de tot. Pânã hãt într-un târliu când Spiderman îi bate pe toþi pe rând, îi iartã pe toþi pe rând, îi pupã piaþa Endependenþi pe toþi pe rând, ºi se-nºirã ºi vreo opt finaluri tot pe rând - la locu' caftului, la þintirim, la crâºmã, ºi naiba mai ºtie unde; în fiecare, câte-un discurs moralizator adânc, gen "trebuie sã alegi binele, nu rãul!"
Cam ãsta ar fi filmul.
ªi te pune sã te-ntrebi:
Dom'le... dacã ãºtia de la Marvel ar face ºi un film decent la un moment dat... dac-ar bãga ºi ei în producþie un scenariu mãcar corect scris... i-ar bãtea cineva? Le-ar lua jucãriile? Ce le-ar face?
Aºadar, textul e incredibil de cretin. Ce v-am povestit mai sus a fost doar aºa, un demo, dar sã ºtiþi cã toate aiurelile alea se-mbârligã aºa de stufos, de nu mai ºtii ce-i aia. Ducã-se structura dramaturgicã, adio reguli narative, pa ritm, cursivitate ºi logicã. O salatã confuzã, indigestã ºi de la un punct, fatalmente, groaznic de plicticoasã; nu vã mai spun cã dureazã ºi 139 (unasutãtreizeciºinouã) de minute - adicã... bã nene! Dã-o-n brânzã! Mãcar pe vremea lui "The Evil Dead", Sam Raimi pãrea capabil sã punã de-o scânteie-ntre neuroni, da' se vede cã i-a trecut.
Ca sã nu-l pastiºez pe Gorzo, care spunea (be bunã dreptate) cã ªerban Marinescu preferã actori împãiaþi, am sã propun aici "formolizaþi" - ca foetuºii cu douã capete din borcãnelele de la Antipa. Cam aºa se prezintã personajele. Neveridice, dar nici însufleþite - sau, alternativ, rãsuflat-miºcãtoare. Iar când vorbesc, parc-ar citi niºte replici de Sergiu Nicolaescu.
Sigur cã totul nu e decât o reþetã comercialã - da' pânã ºi-aia-i aplicatã prost. Un scenariu inspirat dintr-o bandã desenatã trebuie sã fie dinamic, limpede, uºor de urmãrit, articulat precis ºi elastic - nu trenant, greoi, tulbure ºi îngrãmãdit cum dete Domnu'. E firesc ca personajele sã fie simple, schematice, superficiale - dar nu sã se comporte ca niºte hipopotami dansând "Lacul lebedelor" (performanþa asta a reuºit-o numai Disney, ºi nici mãcar nu era Ceaikovski, era Ponchielli). E normal ca pe alocuri sã intervinã momente comice (slavã Domnului, ºi James Bond se autoironizeazã tot timpul), da' nu vârâte-n ochi ca aici, cu ºampania sau cu ºefu' de la ziar. Nu stricã sã avem ºi o spoialã de "realism", pentru ca umanitatea poveºtii sã nu fie tocmai venitã cu pluta, da' realismul ãsta nu poate fi lipit cu clei de oase, ca secvenþele cu gãzdoiul lui Spidey ºi urâta aia de fiicã-sa, altfel fatã bunã, Ursula o chema (na, cã p-asta a uitat s-o îmbrãþoºeze-n final ºi sã-i spuie c-o iartã!)
Un singur lucru merge-n pelicula asta - ºi meritã un jos pãlãria: secvenþele de acþiune. Acolo, povestea (mai bine zis, povestioara, cã-i strict la nivel de secvenþã, fãrã nici o treabã cu zama... ãsta, trama lungã) zboarã ca vântul, te ia ºi te poartã, are fluenþã ºi ritm, mizanscenele sunt construite precis ºi abil, inventivitatea ºi fantezia sunt debordante (genul ãla de neverosimil pe care reuºeºti sã-l accepþi, ºi tocmai de-asta-þi place - de pildã, în secvenþa de la început, a urmãririi printre blocuri: nici morþi n-ar putea ãia doi sã se miºte aºa, sã zburde ºi sã se-nciocãleze cu viteza aia fãrã sã facã boinggg în primul stâlp - da-i aºa de frumos...! Cel mai mult mi-a plãcut nu o secvenþã de luptã/urmãrire, ci aia de incident/accident, cu macaraua care nu mai râde-n soare argintie, ci luând-o razna dã cu bârna-n zgârienori ca-n brânzã - mamã, ce aliteraþie mi-a ieºit! Wow!)
Cu toatã seriozitatea spun, calitatea filmului ar creºte cu câteva ghivente dacã pur ºi simplu am extirpa din el tot ce nu miºcã, fãrã sã ne mai batem capul cu logica ºi firul poveºtii (ca la T.V.R. în anii '80), ºi-am lãsa numai momentele când Spiderman spidermanizeazã. Ar rãmâne un spectacol de vreo treizeci-patruzeci de minute care chiar sã facã toþi banii.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
3-4 mai, 2007
Bucureºti, România