[Pitbull]

Cinema la puterea a... câta? - "Clara B."
Documentarul ca artä

"Europa este o femeie", spune replica finalä a filmului lui Alexandru Solomon - cum spune, de altfel, tot filmul: o femeie numitä Clara B.
Cäci, în fond, acesta este subiectul eseului cinematografic de fatä: Europa, între 1900 si 1965 - cu unele trimiteri si spre zilele noastre. Iar pretextul pe care-l foloseste (printr-o sclipire de geniu!) este näscocirea unui asa-zis personaj real, suficient de incitant pentru ca biografia sa sä facä subiectul unui film documentar.
Asadar, este vorba despre Europa ca entitate comunitarä si istoricä, pornind de la zona Alsaciei - germenele si nucleul actualei Uniuni. Imaginara Clara Fromm, originarä din Strasbourg, parcurge toate dramele acestei regiuni atât de disputate între Germania si Franta, începând cu tribulatiile Primului Räzboi Mondial, trecând prin perioada lui Pétain si vânätoarea de vräjitoare care a urmat, apoi închegarea Comunitätii Economice a Cärbunelui si a Otelului, în paralel cu divizarea Germaniei si a Berlinului. Alecu Solomon îsi face eroina fotografä (si, de la un moment dat, realizatoare de filme documentare), astfel oferindu-si o deschidere spre subiectivismul coerent si consistent al privirii umane cu care-si îmbrätiseazä materialul geografic, temporal si omenesc. Practic, autorul gândeste în termenii unui scenariu de fictiune (Clara B. are o biografiie detaliatä, familie, o prietenä amantä, un unchi germanofil, scrisori, jurnale, etc., etc.), care este abordat din perspectivä documentarä (filmul biografic), pentru ca din aceastä formulä sä rezulte produsul final: un eseu cinematografic despre Europa.
Vi se pare complicat? Nu vä gräbiti - e numai începutul!
Cäci singurul personaj "viu" prezent în film, cercetätorul, nu urmäreste sä realizeze un documentar cinematografic, ci o expozitie Clara B., constând în fotografiile ei - si, eventual, unele hârtii relevante. Deci, relatia se complicä si mai mult: un film despre un cercetätor care pregäteste o expozitie despre o fotografä care n-a existat în realitate dar biografia ei fictivä e reprezentativä pentru Europa! Mai mult decât atât: protagonistul e urmärit cu mijloacele filmului documentar, însä färä ca acesta sä se expliciteze în vreun fel - astfel cä, în ultimä instantä, revenim la filmul de fictiune: un film de fictiune, realizat ca un documentar, despre un cercetätor care... (copy-paste de mai sus).
Ei bine, toatä aceastä spiralä aparent derutantä functioneazä absolut compact si eficient în formula cinematograficä propusä de Alecu Solomon. Pe undeva, te duce cu gândul la structura lui "Otto e mezzo", al lui Fellini - ca modalitate de a aborda un anumit material uman, la granita dintre individual si general, dintre biografic (auto-... la Fellini) si fictiv, dintre real si imaginar. Despre "8 1/2" s-a spus, pe bunä dreptate, cä este, cel putin prin prisma titlului (al optulea film si jumätate al lui Fellini), "cinema la puterea a doua". "Clara B." are si el, categoric, un indice de putere superior, dar mult mai greu de cuantificat.
Din fericire, toate aceste complexitäti nu se relevä decât ochiului exersat al analistului, ele necomplicând inutil povestea. Pentru spectator, filmul curge fluent si organic, recompunând viata si personalitatea iluzoriei eroine pe fundalul-subiect al spatiului si al epocii. Strasbourg-ul contemporan, prin care-l urmärim intermitent pe cercetätor, în peregrinärile sale de documentarist, oferä o deschidere urbanä si arhitecturalä spre perspectiva istoricä, recompusä în primul rând din nenumärate fotografii de epocä, prelate de Alecu Solomon din diverse colectii. Majoritatea sunt autentice si la nivel material (cópii vechi de aproape un secol, îngälbenite si palide), altele sunt reimprimate recent (dupä negative sau fisiere digitale), ceea ce le dä o prospetime usor falsä (aici as plasa singura neîmplinire a filmului - neesentialä, din fericire). De la un moment dat, cercetätorul descoperä bobine filmate de Clara Fromm, asa cä încep sä se intercaleze si imaginile în miscare - memorabil rämâne un cadru frontal din tramvaiul în miscare, prin aglomeratia pietonalä din Strasbourg. (Ca un amänunt foarte interesant, din acest moment unele fragmente temporale prezentate anterior în viziune fotograficä se reiau, sub forma secventelor filmate, care le dezväluie noi valente si semnificatii.) Citatele de jurnal, de corespondentä, etc., sunt citite de vocile a douä actrite, reconstituind fonic personajele Clara si Elise. Dincolo de stratul acestui mozaic foarte atent construit, se regäseste substanta unui destin european ale cärui meandre au determinat destinele atâtora dintre noi, pentru ca acum, un secol mai târziu, sä se coaguleze în discutabila "Uniune" - în acest sens, se retine secventa despre traducätorii de la Bruxelles, din anii '50, cu demagogia internationalist sältäreatä proprie acelor vremuri când proiectul lui Monnet si Schumann începea sä umble copäcel.
Alte momente istorice de mare semnificatie asupra cärora insistä filmul sunt, cum spuneam, cele proprii permanentei oscilatii a Alsaciei si Lorenei. Imediat dupä Primul Räzboi Mondial, când cele douä provincii sunt din nou anexate de Franta, administratia galicä instituie "calificativele etnice", înscrise inclusiv în documentele de identitate: A = francez, B = "bastard" (franco-german), C = german, iar D = «Boche» sau "Fritz" (german ostil). Ca atare, de la un moment dat, Clara Fromm va începe sä-si semneze fotografiile "Clara B." - se postuleazä ipoteza cä B-ul respectiv, niciodatä elucidat, ar reprezenta calitatea de "bastardä" din categorisirea de mai sus.
Se stäruie, de asemenea, asupra soväielilor national ideologice din Al Doilea Räzboi Mondial, când Germania îsi revendicase bazinul superior al Rinului - urmate, evident, de valul de urä si persecutii împotriva "colaborationistilor", imediat ulterior cäderii regimului de la Vichy (acut relevate în fotografiile Clarei, inclusiv prin folosirea ca pretext a unchiului ei Julius, german si germanofil).
Elise, enigmatica partenerä a Clarei din numeroase fotografii (identificatä, de la un moment dat, ca bunä prietenä din copilärie, iar în tinerete posibilä amantä), prilejuieste alte evolutii interesante. În anii treizeci, Elise e redactora unei reviste feministe de stânga, ajungând sä suporte represiunea national-socialistä. Cäsätoritä cu un comunist german, ea se va stabili dupä räzboi în Berlinul de Est, reluându-si activitatea în presa redegistä - "ideal" în care crede sincer, rämânând refractarä la insistentele Clarei de a o lua cu ea în Franta, iar mai târziu în Argentina. Ca o culme a ironiei, cercetätorul nostru descoperä acest dialog în stenograma unei convorbiri înregistrate clandestin la domiciliu, recuperatä din arhivele Stasi!
Nu cred cä e nevoie sä fii un devorator elitist de cinema, pentru a urmäri cu sufletul la gurä acest original demers al lui Alecu Solomon. Dacä a existat sau nu Clara B. este, în ultimä instantä, irelevant - spectatorii care nu stiu cä totul e o pläsmuire vor avea, în plus fatä de cei informati, doar înghititul gälustii; dar si pentru unii, si pentru ceilalti, portretul femeii (reale si imaginare) si al continentului se compun la fel de fascinant. Vedem limpede cä Solomon are un simt rar al documentarului, reusind sä-si orchestreze un stil autentic, din încadraturi si lumini, din miscäri si unghiulatii, din speculäri ale detaliilor si releväri ale semnificatiilor, chiar si când parcurge cele mai (aparent) anoste spatii - de exemplu, culoarele arhivelor în care se documenteazä cercetätorul, dosarele, cutiile si sertarele mereu deschise si închise, filmate din toate unghiurile posibile si montate nervos si percutant, roata bicicletei mereu suprapusä peste decorul orasului, sau vaporasul de agrement pe puntea cäruia un turist se ridicä involntar-comic spre a-l fotografia pe biciclistul de pe mal.
De bunä seamä, Alexandru Solomon nu a pornit de la "nimic", ci de la un subiect istoric, social si uman de interes major - si nu l-a abordat "cu nimic", ci printr-o viziune artisticä extrem de substantialä. Dar e foarte interesant acel "inexistent" - Clara B., însäsi, personajul inventat - la care recurge pentru a-si comunica mesajul de documentarist. Filmul säu devine, si prin aceastä virtute, unul dintre cele mai convingätoare exemple despre valentele documentarului ca artä.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
28 martie, 2007, h. 13:28-14:28
Bucuresti, România