Crash e mai emotional.
In alta ordine de idei,pornind de la ce a zis Pitbull, nu stiu daca e vorba de sens moral in Babel.Poate ideea ca,dincolo de frontierele care nu cad odata cu globalizarea,toti oamenii impartasesc frica,speranta,sau frustrarea. Lupta pentru viata a lui Susan,spaima lui Richard , dragostea ca de mama a Ameliei nu-s lectii de bine sau rau - sunt doar acele lucruri autentice.Ca si gestul,simplu ( dar cu ce incarcatura emotionala!) de a-ti asista sotia grav ranita - o scena care m-a dus cu gandul la "Hable con Ella"- sau scenele in care politistul marocan trage un picior batranului ( pur si simplu decupat din realitate),iar mai apoi deschide focul asupra micilor "campioni" la tir ( Unde era Unicef?
- scena e super dramatica si super bine filmata,in sine merita un 10).
Fata de Crash,cum spuneam, filmul nu e lacrimogen. Starile prin care trec personajele frica, atasamentul,bucuria sunt viscerale ( daca nu si "umorale" cu atata sange in prim plan). Adrenalina, furia, dorinta de a trai,grija,nu se descarca prin batiste si nu pun constiinta la bataie. "Desertul mi-a secat izvorul lacrimilor", spunea Saint Exupery.
In desertul din Babel,marocan sau mexican, oamenii isi vorbesc fara cuvinte prin starile limita autentice. Care oricat de diferite ar fi culturile,ii apropie pe toti.
Minunata de altfel perspectiva umana asupra arabilor,pusi la zid unanim de la 9/11 incoace, cum niste bieti sateni au mai multa compasiune decat niste occidentali, chiar si pentru niste straini. O imagine sincera, cu straini - arabi,mexicani,asiatici - buni si occidentali - poate la fel de buni