[gionloc]

tocmai a poposit Babel(ul) si in Cluj.
sper ca Fîntîna lui Aronofsky, o alta poveste pe care o astept cu nerabdare, nu va ajunge în salile locului abia la o luna dela premiera naþionalã!

abia înainte de a aºterne aceste gînduri am citit pagina dinainte ºi, pentru a nu spune doar cã mi-am întîlnit pasiunea pentru Inarritu in rindurile lui Pitbull, am sã caut un alt parcurs în istoria de pe ecran.



în fiece moment al poveºtii, dupã ce glonþul a spart geamul autocarului, nu înainte de a fractura trupul lui Susan ºi dupã ce va ucide linearitatea narativã (de altfel, e singura moarte trãitã în direct în film), am simþit cã Babel este cel mai bun din serie:

dupã ce l-am cunoscut pe Melquiades Estrada m-am îndoit adesea de forþa expresivã a lui Inarritu. fãrã sã încerc însã a relua imediat 21 Grams ori Amores Perros. dupã Melquiades aveam impresia cã Inarritu trebuie sã îi recunoascã mult din calitatea filmelor sale lui Arriaga. iar dupã ce au anunþat cã Babel va fi ultima lor colaborare, oarecum stãruiam cu încãpîþînare în nedumerirea mea referitoare la cine datoreazã celuilalt mai mult... cumva, pentru mine, un diferend asemãnãtor celui dintre Kusturica si Bregovic, insa la un alt nivel.

Babel - un film despre frîngeri, rãsfrîngeri ºi itinerarii.

Puºca Winchester:
fabricatã în SUA, este cumpãratã de un japonez care o face cadou unui ghid marocan care o vinde unei familii de pãstori. focul ei fractureazã umãrul (frîngerea!) unui cetãþean american (Susan), în aceastã rupturã trupeascã se va oglindi (rãsfrîngerea!) dragostea soþului ei, reînnodînd un destin-laolaltã în cãutarea cãruia cei doi plecaserã... Babel-ul [absenþa înþelegerii, absenþa relaþionãrii] vizibil în întîlnirea personajelor - fie cã este vorba de pasagerii busului, fiecare simþind-ºi-gîndind-pentru-sine, fie cã este vorba de relaþiile anchetatori-anchetaþi din Maroc, fie cã este vorba despre legãturile existente între tinerii japonezi în acele conjucturi frinte ºi ele de un handicap - este dãrîmat tocmai de cãldura rãspînditã de puºcã: contactul cu acea armã sudeazã pînã la urmã fiece nucleu dizlocat a priori - cuplul Richard ºi Susan agoniza înainte, apoi revine la viaþã, se re-formeazã, se re-grupeazã (copiii lor sînt salvaþi), familia marocanã trãia sub un iluzoriu traiect onest, vizibil (iluzoriu) în intimitatea surorii ochitã prin spãrtura din zid ºi în teribilismul (inocent) specific virstei celor doi bãieþi; acestea frîng aparenta liniºte a familiei, coeziunea internã fiind apoi refãcutã exact prin frîngerea cauzei acestei istorii - puºca. Drama tinerei japoneze se deruleazã tot între douã momente capitale avînd în prim plan urmãri ale existenþei armei: cu acea puºcã mama i se sinucide, dublindu-i carenþa de realitatea - pe lîngã handicapul fizic, apare ºi unul psiho-social; frenetismul trãirilor sale negative - proporþional cu tumultul metropolei (ºi cu estetismul istoriei!! o idee la care voi reveni pentru a inchide nedumerirea pe care mi-am întreþinut-o înainte de Babel) - se domoleºte în îmbrãþiºarea pãrintelui, contemporanã cu distrugerea armei; în acelaºi timp, îmbrãþiºarea tatã-fiicã poate fi privitã ºi ca o acceptare a modalitãþii în care destinul familiei s-a în-scris: ceea ce tatãl afirmã cã a declarat de nenumãrate ori poliþiei - sinuciderea soþiei sale, probabil cã Chieko povesteºte în biletul dat poliþistului.

dacã fiinþa-împreunã este etalonul de judecatã al istoriei din Babel, singurii care sfirºesc într-un punct inferior povestea, singurii care pierd, singurii pentru care lumea devine un Babel, sînt mexicanii. de altfel, ei sînt ºi singurii asupra cãrora drumul puºtii nu graveazã însemne. ei nu cunosc focul, cãldura armei, astfel cã istoria lor laolaltã nu are puncte de susþinere.

Babel se rupe de predecesoarele sale (ºi) prin aceea cã priveºte istoria dpdv estetic (scenele high din episoadele petrecute în Japonia, de ex.), nu numai prin faptul ca forþeazã ºi mai mult estetismul istorisirii - dpdv realizatoric alternanþa este specificã fiecãrui film, însã ea este resimþitã diferit în fiece caz: dacã în Amores Perros e o simultaneitate, iar în 21 Grams e o continuitate alcãtuitã însã din blocuri de realitate spartã, fãrîmiþatã la maximum, în Babel e vorba de o frîngere temporalã totalã - dacã privim punctul de start al rupturii temporale (geamul strãpuns de glonþ) ca fiind prezentul istorisirii, atunci avem o astfel de pendulare: trecut, viitor, prezent, viitor, viitor, prezent *

Deºi istoria filmului se deruleazã în plin soare pînã la scena finalã, necontenit mi-a ºuierat în urechi replica lui Dennis Hopper din Blue Velvet: de fiecare datã cînd soarele era fixat de cãtre obiectiv auzeam vocea lui Frank Booth – Now it’s dark!.




* dupã încã o vizionare voi re-preciza acest parcurs temporal.