Pather Panchali, sau Vaietul Drumului (sau Cantecul Drumului sau Saga Drumului, dupa cum a mai fost tradus, sau "unul dintre cele mai frumoase filme indiene facute vreodata", dupa cum zic unii critici). O nominalizare la Palme d'Or, un alt premiu la Cannes, plus o nominalizare la premiile BAFTA completeaza fisa acestui prim film al unuia dintre cei mai respectati regizori indieni, Satyajit Ray.
Cu toate acestea, daca e sa raspund succint la intrebarea "ti-a placut?", raspunsul meu este "nu". Au fost momente care m-au atins, personaje care mi-au placut, imagini care m-au impresionat, acorduri de sitar care m-au incantat, dar per total filmul este prea lent si prezinta o lume prea nefamiliara ca sa ma prinda. Am trait incontinuu sentimentul frustrant al asteptarii sa se intample ceva. Nu spun ca povestea e lipsita de evenimente, dar ele parca vor sa rezume in doua ore o viata extrem de banala de om. Spunea cineva in timpul discutiilor de dupa vizionare ca oamenii aia pur si simplu "traiesc". Ei bine, si eu traiesc si n-am vazut niciun film despre viata mea, iar nastere, nunta si inmormantare exista in viata oricarui indian, deci...
Fara a fi mort, filmul e prea lent si incontinuu am avut impresia ca-mi scapa ceva, ca pe ecran se intampla ceva esential al carui sens nu-l percep.
Plus ca e destul de deranjant sa vezi un film care-ti lasa impresia ca regizorul s-a dus pur si simplu intr-un sat si, neobservat si nebagat in seama de nimeni, a tras diverse cadre din viata unei familii, pe care le-a pus apoi laolalta. Nu este cazul la "PP", pentru ca scenariul e bazat pe un roman cunoscut, scris de un scriitor cu nume imposibil (Bibhutibhushan Bandyopadhyay), dar asta e senzatia...
Cu toate acestea, imagini frumoase, copilarie prezentata luminos si inocent, o batrana (probabil cel mai interesant si miscator personaj, in comparatie cu Apu, pustiul, un copilas destul de anost, probabil lucrurile se schimba in celelalte doua parti ale trilogiei lui Ray) al carei du-te-vino (de aici titlul?) anunta atat destinul ei cat si pe cel al familiei, multa natura, multe animale, un tren si stalpi de electricitate. A, si-un sarpe la sfarsit...
Cam asta a fost pentru mine "Pather Panchali"...
Haide, nu-mi sariti in cap?