Originally Posted by victor:
|
ma asteptam la ce e mai rau, credeam ca o sa moara cei doi copii, ca japoneza se va arunca de la balcon, ca CB va muri. Dar aici a fost surpriza, in nici un moment nu am crezut ca drama se va materializa in moarte tocmai in familia marocanului.
|
Foarte interesantä si pertinentä observatie.
Originally Posted by victor:
|
Spune cineva mai sus ca e plictisitor, pentru mine nu stiu cand a trecut timpul si as fi vrut sa mai dureze. Peisajele din Maroc, ritmul de viata din Japonia, bucuria si distractia latina din Mexic, drama familiei americane au facut sa nu imi para deloc ca filmul e lent sau plictisitor. Apropo exista drame pe fast forward ?
|
Din nou, întru totul de acord cu tine. La fel m-am simtit si eu.
Originally Posted by victor:
|
Pt pitbull, nu era gup de turisti americani, unii dintre ei vorbeau franceza.
|
OK, retin - nu c-ar fi esential, dar drept e cä detaliul ästa îmi scäpase.
Originally Posted by victor:
|
Ce nu am inteles este de ce a urmarit drama japonezei. Tatal ei a dat arma marocanului dar drama ficei lui nu are nici o legatura cu ce a creat acest eveniment.
|
Legätura ar fi consta în avansurile pe care i le face politistului venit sä investigheze apropo de puscä - si sugestia (de o frumoasä discretie) cä mama ei s-ar fi sinucis cu aceeasi puscä (deci, o anumitä ciclicitate)... Dar, asa cum am spus si în cronicä, sunt legäturi partiale, incomplet încärcate dramaturgic si semnificativ. De aceea, rämând la pärerea mea cä povestea japonezei, în sine, e dispensabilä. Ce-i drept,
cu ea, constructia e mai solidä (se bazeazä pe patru coloane, nu pe trei), dar trebuia ca si a patra coloanä sä fie la fel de strâns sudatä de ansamblul celorlalte. Cum? Prin gäsirea unor conexiuni de
cauzalitate (ca îmtre cele trei), nu de simplä
consecutie.
Asta-mi aminteste un detaliu semnificativ:
Dupä vizionare, un tip era entuziasmat de povestea japonezei. Oricât încercam sä-i explic cä e insuficient argumentatä, el o tinea mortis pe-a lui: "Da' asa-i în viatä, dom'le! Asta-i realitatea!"
Iar acum, îmi amintesc o regulä de bazä a dramaturgiei (de film în primul rând... dar si de teatru, si a prozei, si a fictiunii în general).
In viatä, predominä legile consecutiei.
In artä, cele ale cauzalitätii.
De stäpânirea cu precizie a acestui echilibru delicat depinde structurarea unui scenariu bun.
(Vezi si cronica mea la
"The Pursuit of Happyness", unde päcaul e exact ästa - da' acolo n-am stat sä-l iau asa, la bani märunti.)