[Pitbull]

Am stat ieri cu Cristi Puiu si niste beri într-o cafenea de pe Smârdan, discutând initial despre haloimäsul C.N.C.ist, da' pe parcurs ne-a luat valul si am vorbit de câte-n lunä si în stele - inclusiv, inevitabil, despre "M.D.L.". Cum Cristi tinea minte în amänunt cronica mea (din topicul ästa, pag. 6), a fäcut o serie de observatii, confirmând, contrazicând sau completând unele dintre comentariile mele. Cred cä meritä sä le redau aici pe cele mai interesante, cu atât mai mult cu cât clarificä unele ipoteze ale cronicii asupra cärora nici eu nu eram prea sigur atunci.

Se referä la mult mai mult - la conditia umanä în general: la acel urias päcat al nepäsärii fatä de aproape ("Mai cumplit decât päcatul celui ce face räu, e al celui ce nu face bine când ar putea sä-l facä.")
Astfel trebuie sä fie interpretat "Moartea domnului Läzärescu"

Da. Cristi a confirmat întru totul.

Pentru a lichida cu observatiile critice, mai mentionez:
Galeria medicilor: prea stereotipä; cu exceptia lui Florin Zamfirescu, toti apartin aceleiasi categorii de vârstä si generatii culturale, toti au aceleasi näravuri, ticuri verbale, ticuri comportamentale, etc. Precizez, FIECARE PORTRET ÎN SINE E EXCELENT COMPUS, dar toate la un loc gliseazä partial spre aplatizare. S-ar fi cerut si alte douä tipologii, vârste, mentalitäti (slavä Domnului, lumea medicalä e mult mai variatä - ca si orice altä lume profesionalä), alese desigur astfel încât sä întregeascä acelasi portret colectiv al egoismului, orgoliului si incompetentei.

Hehe. Initial, si el gândise asa personajele - dar i s-a spus un lucru: TOTI MEDICII CARE FAC GARZI DE NOAPTE LA URGENTA SUNT TINERI!, asa cä a trebuit sä-si revizuiascä tipologiile. Totusi, s-a prevalat de faptul cä, în cazuri exceptionale, unii medici bätrâni obisnuiesc totusi sä facä asemenea gärzi, pentru a-si justifica personajul doctorului Ardelean, la care tinea foarte mult - vezi mai jos.

Florin Zamfirescu compune unui dintre cele mai detestabile - si mai frecvent întâlnite în realitate! - portrete de medici. La vârsta mea, m-am izbit de zeci de ori de aceste toape brutale si îngâmfate, pentru care umilirea si demoralizarea pacientilor pare o profesiune de credintä (inclusiv märetul Mircea Cintezä, pe care acu' vreo cinspe ani l-am abordat în Municipal, ca pacient, si m-a tratat ca pe un gândac).

Este tipul de medic paternalist, mult cultivat în perioada lui Ceausescu, si cäzut în desuetudine - doctorul atoatestiutor si stäpân pe soarta (si chiar moralitatea) pacientului - spre deosebire de tipul modern al medicului "friendly", foarte popular acum în S.U.A.

În sfârsit, o ultimä remarcä: m-au deranjat câteva täieturi de montaj cam neortodoxe (între cadre compuse astfel încât nu se pot juxtapune cursiv). Totusi, îi acord regisorului creditul de a le fi acceptat cu deliberare, în nota de nonconformism stilistic a întregului film - desi, poate, ar fi trebuit sä fie altfel dozate: sau mai discrete, sau, dimpotrivä, o idee mai explicite, tocmai pentru a nu läsa loc de dubii, pentru a nu pärea stângäcii.

Da, Cristi a folosit anume acele "rupturi" ale frazelor de montaj, ca elemente stilistice ale aceleiasi conceptii generale de reportaj cvasi-live, în care operatorul, si mai apoi monteurul, sunt nevoiti sä se descurce cu ce au.

Personal, o anume secventä m-a sfredelit pânä-n adâncul inimii: plecarea de-acasä, si gândul la soarta celor trei pisici.

Si pe Cristi la fel. Personajele (nu interpretele!) sunt pisicile de-acasä, din copiläria lui.