Magda Mihailescu pomenea undeva despre acele filme care devin un supliciu. Filmele pe care ai inceput sa le vezi si a caror poveste nu-ti mai spune nimic. Filmele in care, ca intr-o poveste de dragoste, "nu te mai regasesti" si pe care , tot ca intr-o poveste de dragoste, le abandonezi subit de indata ce consideri ca ai fost "inselat".
Sa parasesti templul iluziilor ( cinematograful) pentru a te intoarce la o realitate searbada de care - se presupune, esti satul - proclama un act de vointa pe care numai o mare dezamagire e in stare sa ti-o procure.
Despre acele filme "care ne mint asteptarile" si pe care le-am parasit, voiu a vorbi -
Pay it Forward - deseori imi plac filmele-astea lesinate, romantioase, cu iz etic, "americanesti" in care descoperi brusc natura iremediabil altruista a omului. Ea, fireste, se afla intotdeauna camuflata intr-o zona obscura a fiecaruia din noi dar are vesnic nevoie de un erou care sa o aduca la lumina din tenebrele ei...
But...nu stiu de ce ...pe la jumatatea filmului, Helen Hunt (Arlene McKinney) mi s-a parut deodata teribil de falsa in rolul ei de mama alcoolica, cu trecut promiscuu, incapabila sa comunice cu fisu si tot bullshit-ul ala ...Un fiu suferind de o maturitate gretoasa, un kevin spacey ( prefesorul ars) trudindu-se sa fie verosimil...
Probabil ca asa cum un roman idiot ( sau un poem asijderea )pot fi salvate de o singura pagina (sau de un singur vers) exista si filme care se pot salva, in extremis, - cu o singura secventa...
dar, uneori, pur si simplu...nu mai ai rabdare