The Host,
Gwoemul (2006)
the monster super-movie of the year! :w00t:
Filmul care a spart toate recordurile de audienta in Korea, comparabil prin realizare cu orice productie a genului hollywoodiana: efecte speciale, cinematografie si drama, de la un regizor - Joon-Ho Bong, de talia lui Spielberg, ca maestru al suspansului si cinematografiei de actiune..;
absoluta dihotomia contrastelor, oribila creatura cu aspect de caracatita-gozilla aparuta pe malul fluviului Han intesat cu oameni aflati la relaxare si frigarui, goana prin multime, fuga scapa cine poate, bizare acte de eroism si nepricopsitul family man, care se trezeste ca i-a fost rapita copila de monstruoasa creatura... urmat de odiseea familiei disfunctionale in cautarea vizuinii monstrului prin jungla de canale adiacente fluviului, impotriva oricarei ratiuni si a tuturor restrictiilor impuse de armata..;
tipicuri locale specifice care adauga in flavor si atenueaza caracterul comercial al filmului dar si un iz de playing to the masses care prind o data intrat pe frecventa, i.e. anti-americanismul ciuca criticilor square-heads occidentali si stereotipuri sociale koreene folosite mai mult ca pretext pentru situatii hilare: melodramatismul tragi-comic, the virus-scare si coruptia fuinctionarilor din sistem..;
speaking of tragic-comic, cea mai incredibila scena vazuta vreodata, redata in slow motion, momentul cand tatal clampauc realizeaza ca tine de mana o alta fata si nu pe copila lui ramasa in calea monstrului, -- secventa de comic burlesc dar in acelasi timp furnicatoare de un impact terifiant pe imaginea cu strigatul mut al victimei..;
Song kang-ho, anti-eroul total, probabil cel mai complet actor korean, functioneaza pe toate registrele posibile de la dumb-f*ck la beast-killer, dar si capabil de cele mai dureroase manifestari de efuziune sau tragism, ca in President's Barber sau Antarctic Journal..;;
ireprosabile efectele speciale, marca
Orphanage - havoc, perspective dar si close-upuri subtile pe fizionomia monstrului, scenele cu creatura fandand printre pilonii podului, ca si goana prin multime;
poate la modul cel mai atipic ca monster character build-up, creatura scoasa la iveala inca din primele minute, fara tertipuri tipice filmelor cu monstri, unde intai i se vede coada, pe la jumatea filmului un sfarc iar la final dantura..;
nemaifiind aparent nimic esential de relevat pe parcurs, restul filmului este dedicat in intregime pe personajele umane si dramei lor, fara a scadea cu nimic interesul pentru monstru..; abaterea atentiei spre tribulatiille personajelor, cu aparitii fulgeratoare ale creaturii in momente in care atentia deturnata subtil- tertipuri de maiestrie regizorala --cel putin o scena de spaima totala in care intreaga sala a sarit de pe scaune intr-un tipat de shock si groaza genial 8) ..;
alteori raman insa momente de agonie prelungita umplute doar cu tristetea ca nu se mai poate indrepta nimic..si aici iarasi dinstinctia intre categoria hollywoodiana in care totul e bine cand se termina cu bine..;
obisnuit deja de la regizorul care a dat Memories of Murder si Antarctic Journal, redand ca nimeni altul neputinta si fatalitatea ca fapte de viata alaturi de eroism si dreptate, fara a se anula reciproc, ci co-existand; un final de super-happy-end cu eroul familia reintregita si devenita normala si fericita in their super-boring life ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ar fi fost too cliche -- in schimb (anti)-eroul devenit vigillante cu puscoacea in brate in noptile lungi de iarna, way more cool
