[Airlight]

Alaltãieri searã, imediat dupã meciul Stelei, prietena mea a ieºit sã facã poze suporterilor adunaþi la Universitate. N-am mers cu ea, contrar obiceiului meu, ci i-am vãzut pozele a doua zi dimineaþã.

Prima imagine era doar un instantaneu de stradã fãrã nimic spectaculos, dar în ea era un tip cunoscut pe care nu-l mai vãzusem de mai bine de un an.

Otto.

Probabil ultima lui fotografie.

Azi-noapte pe la trei, trei ºi jumãtate am luat un taxi sã vin la studio; taximetristul mi-a povestit pe drum de un accident cumplit, vãzut de el de pe partea cealaltã a strãzii: un jeep luase pe sus ºi aruncase un Logan dincolo de ºosea. De la el ºtiu detaliile acum arhicunoscute: arabul, 140kmh, n-a scãpat nimeni, etc etc.


Azi, la sfârºitul unei refilmãri, s-a primit un telefon ºi am fost anunþaþi cã a murit Cristi Nemescu. Era ireal, deºi eram la mine în casã! Pe moment am refuzat sã cred.

Apoi toate elementele de mai sus s-au legat cap la cap, când am vãzut ºtirile.

Sentimentul pe care-l am acum e de pierdere enormã. Îmi pare rãu cã n-am lucrat cu Otto ºi la osw. Sper, îl rog sã mã ierte cã ne-am certat înainte. Îmi pare rãu cã n-am fost altfel decât protocolar, cã nu l-am invitat mai serios pe Cristi în proiectul cu secvenþe.

Lor le dedicãm lucrul nostru de sãptãmâna trecutã ºi sãptãmâna asta. Le dedicãm toate lucrurile bune pe care o sã le facem, dacã reuºim sã le facem.

Suntem tot aici, doar mai puþini.

Mult Mozart, de care vor ei, pentru cei doi colegi ai noºtri ºi pentru sufletele lor.

Domnul sã-i aibã în pace.