|
Sigur, ori de câte ori vine vorba si-mi aduc aminte, mai povestesc. Am pus recent una si la "Fabule finematografice".
Altfel, mai on-topic:
Afirmatiile astea despre filmele lui Nicolaescu versus filmele din arhivä sunt putin teziste. Sigur cä Nicolaescu, care era uns cu toate margarinele, si cinematograficeste, si politiceste, putea cere de-acolo orice voia. Pe-atunci videourile abia se moseau, asa cä el lua filmele pe peliculä si le vedea mai la Casa Scânteii, mai la A.C.I.N., mai în Buftea... Mai singur, mai cu echipa... Vreo zece-douäzeci de ani mai târziu, evident, treaba se fäcea cu casete video (bine, acuma' prin anii '80 nici nu mai prea veneau filme, cä se prinseserä distribuitorii cum stätea treaba). Când ne pregäteam pentru "Noi, cei din linia întâi", si-a adus videoul la sediu si ne-a pus niste filme de räzboi, sä ne documentäm (pentru costume, decoruri, ambiante, figuratie, chestii). Era "The Iron Cross", al lui Peckinpah, si încä unul din aceeasi serie, cu Richard Burton în rolul lui Steiner si Robert Mitchum într-al unui colonel american.
Altfel, însä, Nicolaescu plagia din vocatie. Culmea, el nici nu-si dädea seama - credea cä asa se face cinema: ca pustii care dupä ce väd un film, încep sä se joace "de-a..." cutare. Poti sä-i acuzi? Nu poti.
Douä exemple opuse ca sursä de inspiratie:
Prin 1970 si-un pic, a dat Tudor Caranfil la "Vârstele peliculei" secventa cu caii din "Que viva Mexico". In '75, am väzut-o-n "Nemuritorii".
Chiar înainte de "Nemuritorii", mi-a pläcut secventa din "Un comisar acuzä", când îi împuscä pe doi legionari prin ziar si äia cad si se durigä au ralenti de-a bâldâbâca pe scara hotelului. In 1981, am väzut la facultate ACEEASI SECVENTA în "Dillinger", de John Milius, cu Warren Oates (singura diferentä: nu erau doi legionari, ci un hoodlum; în rest, copiatä identic, cadru cu cadru!). Iar "Dillinger" nu fusese difuzat la noi.
|