[bellhop]

Election 2, aka Hak se wui yi wo wai kwai (2006)

ca o haita de lupi care incep sa se sfasie intre ei de la o simpla adiere de sange;

continuarea la primul si probabil pentru viitor titlul de referinta absoluta in materie de HK mob flicks, convulsiile din interiorul triadelor si psihologia interlopilor chinezi;

Johnny To la apogeul maiestriei cinematografice, comparabil cu Scorsese, dar cu o detasare demiurgica, parca negandu-se pe sine insusi, parca fara interes comercial sau de de a-si savura gloria prin incantarea spectatorului cu povesti sau twisturi care ung la inima, intrerupe scenele unde vrea el, lasa schimbul de replici neterminat si pare mai dezinteresat ca un zeu olimpic de destinul personajelor sale, le lasa doar in virtutea instinctelor primare a devorarii reciproce in lupta salbatica pentru existenta;

care lupta este o fatalitate, ca si in Nasul 2, cand fiul outsider ajunge sa preia sefia clanului, la fel si aici, personajul cel mai respectabil si fara ambitii de marire ajunge in prim plan dupa ce seful haitei vrand sa-l dea la o parte din precautie in perspectiva viitoarei realegeri, si-l pune de fapt pe cap. Neacceptand conjunctura de a se vedea exilat, baiatul cuminte ajunge prins in vartejul intern al luptei pentru putere din cadrul "societatii";

iar o data intrat in lupta, doar fundul iadului e limita: ceea ce la sfarsitul prequelului abia se releva, ca un corolar la existenta oricarui lider care incepe abia adulmece puterea -- nimicirea completa a competitorului, chiar si cand acesta nu mai reprezinta o amenintare si resorturile inimaginabile pe care le declanseaza constientizarea luptei pentru suprematie in adancurile inunecate ale mintii umane-, in partea a doua To dezvolta admirabil si cu rabdare de psiholog;

cruzimea, rod al aceluiasi resort intunecat, distilata la maxim fara impuritati gore-gregare, inegalabil redata in acest film, peste orice scena cu gangsteri nemilosi din filmele americane sau chiar koreeene, contribuie si personajul interpretat de Louis Koo cu fizionomia de gheatza si fara urma de ezitare in transformare lui radicala, dar mai ales este meritul regizorului, imaginea si sunetul pe scena hacuirii din adapostul cu caini si ce urmeaza..incremenesti;

se termina inconclusiv, dar asta pare a fi on purpose, tocmai ideea de a nu da o satisfactie moralizatoare, ci sa lase spectatorul sub impresia anterioara a hemoglobinei la temperatura de cavou pe muzica de Gluck si inflexiuni de erhu. Evident inca un tertip de-a unchesului To, despre care nu mai am nimic de zis, decat sa fie sanatos si sa faca si partea a treia 8) .