The Man Who Knew Too Much, Alfred Hitchcock (1934) - delicioasa relicva a perioadei britanice din cariera maestrului. Anuntand oarecum "The 39 Steps" (idea asasinatului politic care trebuie oprit), precum si o puzderie de alte creatii pe aceeasi tema ale regizorului, acest prim "The Man Who Knew Too Much" e unul dintre cele mai relaxate filme ale lui Hitch. Se remarca Peter Lorre, cu o suvita de par alba, intr-un rol de distins personaj negativ. Scena atentatului este superb montata, coregrafia cadrelor si reactiilor personajelor fiind perfect sincronizate cu fondul muzical. Secventa este atat de reusita incat mie mi se pare mai reusita decat omoloaga ei din remake-ul cu James Stewart din 1956 (regizat tot de Hitchcock, n.m.)... Remake care este, totusi, mai elegant si ceva mai migalos construit, chiar daca rezultatul este mai artificial si distant.
__________________
"And in case I don't see ya: good afternoon, good evening and good night!"
(Jim Carrey - "Truman Show")
http://poisonwhiskey.blogspot.com/
|