[tudor potra]

Am poposit pe forum ieri, fiindca nu puteam sa ajung la inmormantarea lui Bose Pastina, dar doream sa petrec cateva clipe cu el. Va multumesc tuturor, pentru ca m-ati facut sa-l simt acolo, in mesajele voastre - discret si subtil, cum ii placea sa fie in orice situatie - mai mult decat riscam sa-l intalnesc intr-un cimitir intesat de multi prieteni socati si de cateva cunostinte pline de propria lor prezenta.
L-am frecventat pe Bose, de multe ori zi si noapte, timp de aproape 30 ani. Am ras impreuna in hohote de tot ceea ce ne facea sa plangem in inacceptabilii ani 70-80. Ne-au placut uneori aceleasi fete, am iubit deseori aceleasi filme. Si unele si altele ne-au ajutat sa crestem mari. In bezna de la Cinemateca am fugit de intunericul din minti si din oras, acolo am invatat sa fim la unison, intens dar in tacere, asa cum numai la cinema puteai sa simti, inainte de aparitia casetelor video (pe vremea aceea mergeam la film ca la un sacrificiu aztec, pe cand astazi facem doar shopping). Am descoperit impreuna filme si autori care, in umbra de atunci a Zidului, ne pareau mesaje dintr-o alta lume, apropiata si interzisa. Eu am fugit acolo, el a ramas aici. Am conversat cu el de unul singur, aproape seara de seara, in anii de exil. Am facut-o si dupa, in ultimii ani, desi Romania de tranzitie ne-a incurcat si ratacit uneori cararile.
Tot acest antrenament ar trebui sa ma ajute azi sa pot prelungi dialogul, indiferent de "ultima camera obscura". Problema e ca nu stiu, ca trebuie sa incep iar sa invat. Sa accept misterul asta ca pe o noua lectie de umilinta. Imi spun ca am norocul s-o primesc de la un prieten de o viata, desi suna cinic.
As vrea sa-i pot spune ca-l iert pentru cateva momente si ca-i multumesc pentru infinit mai multe. Pentru noptile albe, pentru zilele negre. V-o spun voua, care l-ati iubit, cu speranta - mica dar incapatanata - ca ne asculta, de undeva din intestinele web-ului, chiar daca nu intervine. Discret pana la capat.
Noapte buna, prietene!