[silver_boy]

Brokeback Mountain – westernul înºelãtor
Magda Mihãilescu (Gândul 25 Februarie)


Nimic nu-i rãmâne, pânã la urmã, lui Ennis Del Mar, eroul supravieþuitor din Brokeback Mountain, decât o ferestruicã de cabanã amãrâtã, prin care sã intre puþinã luminã ºi atât. Nu sã vadã lumea. Ang Lee ºi operatorul Rodrigo Prieto (Amores Perros) insistã, în finalul filmului, asupra acestui mic „cadru în cadru”, opus maiestuozitãþii munþilor a cãror imagine stãpânise de atâtea ori ecranul. Aceea a fost lumea cea adevãratã, care merita sã fie privitã. Acolo evadase vreme de aproape douãzeci de ani, câþi au trecut din acea îndepãrtatã zi a tinereþii sale, când întâmplarea l-a adus alãturi de Jack West. O pornire de moment, stimulatã de singurãtate, de teama în faþa necunoscutului, se va transforma într-o pasiune distrugãtoare. Vieþile amândorura vor fi date peste cap, în ciuda asumãrii ritmurilor obiºnuite ale existenþei: familie, copii. Spaþiile vaste ºi ocupaþia temporarã a celor doi – îngrijirea, mânarea oilor – au fost numai bune pentru a da naºtere etichetei de western. O formulã cheamã alta: western gay, spãrgãtor de tabu-uri în interiorul unei categorii socotite osificatã. Dar ºi violul, act multã vreme interzis în cinematograful american, a pãtruns în western încã din anii ’50. Amintesc doar crâncenul început din Rancho Notorius, al lui Fritz Lang. Spun toate acestea pentru cã circulaþia unui film închis în mediocritatea formulelor reducþioniste poate îngreuna accesul cãtre miezul lui. Din mitologia genului, Brokeback … (ecranizare a nuvelei cu acelaºi nume a Anniei Proulx, deþinãtoare a unui premiu Pulitzer) pãstreazã acordul fundamental dintre om ºi naturã. Cine nu intrã în salã pregãtit sã vadã, dupã cele scrise, câte în lunã ºi în stele, „o poveste cu homosexuali”, va depista, poate, o primã sursã de emoþie chiar în aceastã adecvare. În primele scene dupã instalarea la munte, de fiecare datã când bãnuim cã unui prim plan al unuia dintre cei doi tineri îi va rãspunde chipul celuilalt, semn al atracþiei irezistibile, Ang Lee, cineast al fineþii deturnãrilor, ne contrazice banalitatea aºteptãrii: privirea lui Ennis (Heath Lodger) nu o cheamã pe cea a lui Jack (Jake Gyllenhall), ea bate mult mai departe, se pierde în imensitatea peisajului, ca ºi cum de acolo ar putea sã aparã, cândva, rãspunsuri la întrebãri încã neformulate. ªi chiar vor veni, de-a lungul anilor în care se vor regãsi acolo, cu preþul propriei demolãrii, a antrenãrii unor fiinþe nevinovate în cercul distrugerii. Dacã în westernul clasic dimensiunea temporalã este absentã, Brokeback Mountain impresioneazã prin progresia duratei. Este ºi ceea ce îl catapulteazã dincolo de orice canon. Vieþile eroilor – în familie, în societate – se scurg paralel cu secretul lor, mai bine sau mai prost pãzit, pânã în clipa golirii de sens, a unei istoviri din care nu a rãmas decât amintirea. Ca în Podurile din Madison County. Este ceea ce a înþeles, înaintea spectatorului de azi, acea mamã din America anilor ’60, când întinde, tãcutã, o pungã în care prietenul fiului sãu mort îºi va împacheta o rãmãºiþã a trecutului. Singura.