|
Bag aici, ca mi-e lene sa caut.
Am revazut ieri doua filme foarte dragi mie care si la a n-spea vizionare si-au pastrat aceeasi forta impresionanta.
Natural Born Killers - Director's Cut despre violenta ca media event.
Cu 20 de minute in plus de mayhem (o faza in tribunal, in care apare si Ashley Judd, Jones decapitat, etc) Stone+ Richardson au ramas la fel de secucatori ca prima oara cind i-am cunoscut: stoccato cutting rhythm, weird camera angles, disjointed camera work, excelent. Ma gindesc ca filmul a aparut in 1994 si stilul asta, de faux cine guerilla, de free style bine controlat si hiperstilizat, a tot fost reciclat, dar ramine la fel de hip si unique. Nu stiu de ce, imi aminteste de Falling Angels al lui WKW (care s-ar fi putut numi Falling Angles, cam din aceleasi considerente stilistice ca cele amintite mai sus). Cred ca e cinematic pop culture at its best, neegalat nici de Tarantino in Kill Bill (desi cu acelasi DP), nici de Ritchie in filmele pre-Revolver. Iar celor care il acuza pe Stone de unapologetic violence si lack of sense of humor, un spoiler: intr-un alternative ending, NBK ni-i arata pe Micky si Mallory avind doi copii si al treilea pe cale sa se nasca. Lucru care se intimpla, de altfel, in Way of the Gun.
La haine are in plus un making of.
'Le chaudron des banlieuses' se poate citi filmul, in lumina focurilor intifadelor. Franta si problemele ei sociale mereu actuale, coloratura etnica mozaicata (putin cam in your face) tratat intr-un registru stilistic sobru si fara compromis: high contrast b/w. Si chiar daca filmul are, totusi, un caracter moralizator de veteran trecut prin multe, ajuns intr-o zeninatate absoluta (wordplay on zen+serenity), regizorul si actorii aveau o cu totul alta parere in timpul filmarilor. De ris la scenele cind crew-ul in frunte cu Kassovitz o dau in 'baise la police' si 'nique ta mere'. Cred ca parti pris-ul e mai mult decit evident.
|