|
Dupa ce am vazut Negutatorul din Venetia nu stiam daca sa critic "completarile" regizorale ale lui Radford vizand in special amplificarea unor personaje, vezi fiica lui Shylocke, despre care s-a discutat deja si virajul dinspre comedie clasica-in care cel bun si virtuos, ca sa nu mai spun si crestin castiga, iar paganul urat si corupt moraliceste e pedepsit-inspre drama si relativizare carecterologica sau sa laud noile valente inspirat inserate intr-un text clasic, dar nicidecum unul dintre cele mai reusite ale lui Shakespeare. Acum o saptamana mai tarziu inclin spre a doua varianta. Piesa e una de tinerete in care stilul autorului nu se definise la cotele la care va fi prezent in ulterioarele comedii si mai ales seria asa-numitelor "dark comedies"-in frunte cu Furtuna-si de aceea e mai mult decat conformist in structura, personaje si valori afisate cu gustul epocii, si inca cu destule scapari si stangacii. Cert e ca Radford ca viziune regizorala a imbogatit si relativizat valentele unui text clasic, ceea ce nu are cum sa fie rau.
Cu toate acestea subscriu la ideile ca Joseph Fiennes nu a stralucit ba dimpotriva, ca Al Pacino face un Shylocke memorabil-pt mine cel putin cel mai bun de pana acum, ca la scenografia, costumele si imaginea afisate montajul e cam din topor, ca muzica a fost ok, dar nu exceptionala. All in all un film care nu aduce nimic nou prin realizare in sensul tehnic(imagine, atmosfera, joc actoricesc), dar se remarca la capitolul viziune regizorala inovatoare.
__________________
"The capacity to learn is a gift; the ability to learn is a skill; the willingness to learn is a choice"-Rebec of Ginaz
|