|
mie mi se pare ca filmul cistiga in dramatism - si in, dunno, 'absurd existential' blabla - daca pornesti de la premiza ca, oricum, medicii nu (mai) pot sa-l salveze pe dl lazarescu! el e deja condamnat, un diagnostic 'bun' n-ar face decit sa-l duca la groapa cu 'satisfactia implinita' a diagnosticarii corecte...
ca atare, ramin la parerea ca filmul nu este dspr 'sistemul medical', ci dspr o drama umana in care 'sistemul' face figura de figurant.
pt ca (din nou) mi se pare mai rewarding - si mai in ton cu viziunea pesimist-globala a lui puiu - sa fie privit dincolo de anecdota cu medicii! el spune: oamenii mor, si ei mor singuri - iar faptul ca mor intr-un spital sau acasa e cam acelasi lucru... diferenta e ca 'home alone' mor cu mai multa demnitate, fara a se agata - ca de o scindura in mijlocul oceanului - de iluzia 'vindecarii'.
u can't 'cure' death - sau, cum ar spune l. cohen: 'there's no cure for love, there's no cure for death'...
|