ma rog, eu zic ca e (o problema), dar voi/vom dezbate mai pe larg subiectul in nr dspr 'starea criticii' din dilema (critica in general, nu doar cea de film)...
apropo de 'flexibilitate': am incercat sa fac asta - ult. oara, in cazul 'sin city' - atunci cind, in fata extazului cvasi-general fata de ac. film-cult & cool (si care era mai degraba sentimentaloid decit argumentat; rectific: era umoral
), am incercat sa echilibrez balanta, bubuindu-l mai mult decit ar fi meritat.
cred ca o critica trebuie sa faca
si asta: sa provoace - ridicind tonul - atit spectatorii cuceriti de un film, cit si 'inocentii'. e o forma de histrionism, daca vrei, care in general imi repugna, dar care - in anumite cazuri, din ratiuni strategice - devine necesara.
daca as fi 'analizat' punct cu punct, calm & aplicat, ce
nu functioneaza in 'sin city', cronica mea n-ar fi avut nici un ecou...
ca atare: 'obiectivitatea' se poate obtine
si asa, zic eu. este suma opiniilor pro & contra dspr un obiect estetic. 'adevarul e undeva la mijloc' - dar, pt ca
acel 'mijloc' nu poate fi 'accesat' pe caile obisnuite, trebuie sa te adaptezi situatiei.