[silver_boy]

Mi-a placut mult textul asta scris de Badilita. Una dintre cele mai finute si mai sensibile evocari aparute dupa moartea "conului Alecu' "


Ultima lectie

AL. Badilita



Al. Paleologu s-a stins. Båtrânul scåpåråtor cu costumul la patru ace, cu nodul la cravatå geometric mestesugit si coltul batistei iesit delicat din buzunarul de la piept, cu bastonul de George Bryan Brummel crescut parcå,natural, din încrengåtura mâinii drepte a fåcut ultima reverentå înainte de a ne spune adio.Ne-a låsat un raft de cårti minunate,
inconfundabile, deo-potrivå profunde,gratioase si tonice, plus conturul unui destin: tânår monden si curtezan imbatabil;„dusman al poporului” håituit de potera bolsevicå; ascet câmpulungean lângå chilia lui Noica; puscårias de lux; père de famille incåruntit deja; colaborationist ispåsit printr-un gest public de o noblete coplesitoare;
Ambasador, cu majusculå, al golanilor; senator atipic, cozeur genial si
bunic împåtimit; întelept acid; senior jovial. Imposibil så cuprinzi în câteva
formule aura unui ins unicat.La fiecare revenire a mea în ¡arå casa
de pe Armeneascå 34 era o haltå obligatorie, prima pe listå. De vreo doi
ani gazda nu mai putea coborî scara dintre etaje. O urcam noi, cu strângere de inimå,fåcând supozi¡ii angoasate despre starea lui de sånåtate sau gradul de degradare fizicå. Nicicând Al. Paleologu nu mi s-a pårut mai viu si mai tonic intelectual decât în acesti ultimi ani, când boala îl împutinase si-l încovoiase peste måsurå.
A fost, pentru mine, singurul om suferind cu care am putut vorbi pe såturate si fårå pudibonderii despre mizeria muririi. Îl enerva „murirea”, „tråirea mor¡ii în stare de constientå”, dar lua lucrurile ca atare,dat fiind cå nimeni, absolut nimeni nu avea cum så i se substituie. Moartea fizicå e solitarå. Cea spiritualå nu existå. Al.
Paleologu mi-a dovedit, într-o searå deprimåvarå, cât de esentialå este, de fapt, „banala” întrebare „ce mai faci?” Dupå câteva secunde de încordare låuntricå mia råspuns: „De o lunå am început så mor”.Apoi mi-a descris stare cu stare în ce constå murirea unui om pe acest påmânt,de la insomnie si sufocare „cerebralå” pânå
la sila de a-si pune a doua zi dimineatå „cravata cea mai potrivitå”.
Si pentru cå am ajuns aici, må simt dator så fac o mårturisire: agonia lui Al. Paleologu a fost una din cele mai impresionante probe de cavalerism din câte mi-a fost dat så cunosc. A încetat så se bårbiereascå abia cu patru zile înainte de moarte, când mâna dreaptå îi paralizase complet. Chiar si asa a tinut så se ridice din pat, så-si facå migålos toaleta, så-si
punå costumul de primire a musafirilor…Nu voi uita niciodatå aparitia lui din februarie 2004: se misca teribil de greu, sprijinit de un cadru de fier.Drumul dintre cele douå încåperi de sus i-a luat un sfert de orå. Dar tinuta era absolut impecabilå. La plecare l-am implorat så råmânå asezat. Dupå o scurtå ezitare înså m-a pus la punct: „Dragul meu, lucrurile trebuie fåcute corect pânå la capåt”. Si, sprijinit de amândoi,de Coana Pia si de mine, s-a ridicat, cu un rictus de suferintå pe obraz, ca så-mi dea pårinteasca îmbråtisare.
Al. Paleologu a murit cum a tråit, ca un gentleman desåvârsit. A stiut så-si råscumpere la timp momentele învåtate din Pateric, din Montaigne, din Scrisorile lui Varsanufie si din piesele lui Eugen Ionescu. Conu Alecu a fost unul din båtrânii care au întinerit cel mai frumos înainte de a muri.Patru bårbati au încarnat, pentru mine, spiritul de
rezistentå la prostie si necredintå în ultimele douå decenii: Ioan Paul al II-lea, Soljenitîn, dintre stråini,Steinhardt si Paleologu, dintre români. Trei dintre ei au plecat. A mai råmas, izolat si neascultat, doar Soljenitîn. Ce va fi dupå? Teribilå întrebare.
Roagå-te pentru noi, Coane Alecule!