Imi place foarte mult Peter Greenaway, dar, ca atunci cand iubesti pe cineva, uneori e mai bine sa nu i-o spui…
Vorbesti, Ambra Blu, de acest film,
A Zed and Two Noughts… hmmm, pe mine m-a miscat profund!
L-am vazut de foarte curand, si spre deosebire de tine, eu as avea rabdarea si curajul de a-l mai vedea...de ce spun curaj ? Pentru ca, in cea mai mare parte, a vorbit artistic, asa cum numai Peter Greenaway stie, in dialog si imagini, despre un lucru care a facut obiectul celor mai mari si multe dintre cosmarurile si « inchipuirile » mele nocturne-
descompunerea;
Deci, Peter Greenaway a avut curajul si puterea artistica (si a varstei) de a raspunde tuturor temerilor mele, in forma asta minunata a filmului, si de a arata, aproximativ identic, descompunerile din cosmarurile mele. De ce aproximativ : pentru ca eu cosmariceam cu o viermuiala mai cuprinzatoare, ce nu se oprea la bicosis populi sau la melci, ci mergea pana la sobolanii din 1984. How nice !...
Dar, cred ca e la fel ca in psihanaliza ?: de multe ori, remediul il gasesti tocmai confruntandu-te cu lucrul de care ti-e frica sau care te macina, nemaiacordandu-i sensul tabu, tratandu-l cu obisnuita indiferenta cu care tratezi un lucru normal...adica privesti un tablou sau dai « filmul » inapoi, ti-l pui pe tapet si privesti la el over and over again, pana cand ti se pare ceva normal…poate gresesc….Mi-e foarte clar, insa, ca nu numai pentru asta, as vrea sa revad filmul.
Sorry for telling you this, but it was a must; I was owing this to me and to Peter Greenaway!
Revenind la ZOO.. Este 100% un œuvre d’art! Filmul se vede si se revede, luand notite, si nici atunci nu e sigur ca ai ajuns sa-i surprinzi toata esenta. Nu am pretentia unui cunoscator, din contra, dar filmul mi se pare ca uzeaza mult de simetrii rafinate, iesite din comun (femeia este incadrata de cei doi barbati la stanga si la dreapta patului, ei isi pun picioarele lor in locul a lor ei, cei doi pesti se saruta dar se si descompun, scaunele din fier forjat incadreaza patul, gemenii cu filosofia lor yin-yang si cu faptul ca aduc pe lume, indirect, 2 copii etc etc), la fel cum este plin de amprenta regizorului, cu lait-motivele si obiectele lui fetis (acelasi pat alb centrat, intotdeuana alb pe care aseaza - pictor genial intotdeauna !! -culorile superbe ale merelor verzi sau ale crabilor roscati…ai lui..Samuel Becket (?) , zebra de jucarie, alternanta culorilor alb-rosu (vezi patul, perdelele, scaunele, spotul(sonerie?) de la intrarea in apt, palaria din pene a femeii, etc), jocul - ca un studiu - al fetitei, cu literele alfabetului, asociate cu animale (p is from pinguin, k is from koala, r is from rinocerus, s is from swan…), alternanta doar a celor doua teme muzicale
« The Teddy Bear’s Picnic » &
« An Elephant Never Forgets » si momentele studiate cand ele intervin; (btw, mi se pare ca tema mai vesela ar fi mers foarte bine si in teatru- in acel teatrus mundis), melcii forfotind peste tot, pe hartie, pe sticla, pe piele, …
Pentru interpretarea simbolistica a « colcaielii » sau « viermuielii » si nu numai, recomand cartea lui Gilbert Durand – « Structurile antropologice ale imaginarului »
Eu cred ca poti vedea filmul avand antenele deschise in toate directiile culturale in care te tin puterile sa te indrepti, si poti sa fi sigur ca nu gresesti daca te indrepti acolo, pentru ca le vei gasi pe toate in film: pictura, matematica, antropologie, filosofie, psihologie, etc.
A ! - si rozul in film!, cu pasarile flamingo, ce cei 2 bebelusi pe patura, cu piciorusele de porc sau cumsenumesc……. Well, A is from what in this case ?? alarm, an amazing anarchy????
Filmul ma contrariaza (in continutul lui de idei si de imagini) prin amestecul « im-pacat » dintre meticulozitatea si lucratura ordonata a fiecarui cadru/obiect, pe de o parte, si neconventionalismul, haosul si « descompunerea » sa, pe de alta parte.
O sa trec mai jos si paleta impresionanta a descompunerilor; asta trebuie ca va fi inca un pas inainte, pentru a uita de cosmaruri
Culorile lor si modul cum sunt filmate sunt absolut superbe :
marul (verde crud, frumos si perfect, iluminat in flash-uri « light-dark »);
pestii (care se privesc(cum se degradeaza ?)fata-n fata, cu-ale lor nuante superbe de maro);
lebada (nici simbolul gratiei si al puritatii nu este scutit..) ;
crocodilul si zebra (cu burtile umflamndu-se aureolate de-o lumina de petrol, in aceeasi filmare-flash),
oamenii (slabiciunile celor doi barbati yin si yang, care nu pot trai unul fara altul si sunt constienti de asta pana la moarte; aceeasi filmare-flash).
Ce sa insemne moartea omului si, in speta, a celor doi ?
Cred ca raspunsul meu la intrebarea asta ( dar si in ce priveste arta lui Peter Greenaway) se regaseste foarte bine in concluziile lui Gilbert Durand din cartea amintita:
« (….) s-a spus adeseori, in diverse chipuri, ca traim si ne modificam viata dand astfel un « sens mortii », nu pentru certitudinile obiective, nu pentru lucruri, incaperi sau bogatii, ci pentru opinii, pentru acea legatura imaginara si secreta care leaga continuu lumea si lucrurile din inima constientei ; nu numai ca se traieste si se moare pentru idei, dar moartea oamenilor isi primeste absolvirea prin imagini ».
Sa-l fi citit Peter Greenaway pe Gilbert Durand ?