[silver_boy]

Giulika...
singurul lucru bine scris din articolul de mai jos e cuvantul: Wittgenstein.







Tulse Luper Suitcases ºi noul limbaj multimedia al lui Peter Greenaway



"Toate personajele mele sânt faliþi.
Este destinul inovatorilor. ªi toþi sânt eu."
(Peter Greenaway).



Peter Greenaway este un cineast galez labirintic ºi manierist. Un mag ºi un inventator. Livid, enciclopedic ºi neobaroc.

Filmul lui Peter Greenaway, sulfuros ºi complex, este unul dintre cele mai originale puncte în care se simte într-adevãr palpitând inima timpurilor noastre. Film al secolelor trecute sub palida luminã a candelelor, ºi al viitorului electronic. Film al întâlnirii lui Vermeer cu tuburile catodice, care genereazã imagini reci sau pasionale, povestind întotdeauna despre ferocele joc al morþii...

În proaspãta sa trilogie Tulse Luper Suitcases cineastul revine la obsesiile sale într-un scenariu îndelung lucrat. Personajele sunt simple numere într-un catalog, icoane clicabile care deschid biografii sau ipotetice filme paralele. Existã 16 episoade separate ale vieþii lui Tulse Luper, un colecþionar compulsiv de valize pierdute. 16 închisori în care Tulse este închis, 92 de personaje care îºi încruciºeazã existenþele într-un mod mai mult sau mai puþin semnificativ pentru protagonist, 92 de valize care reprezintã aspecte ale vieþii lui Luper ºi care reconstruiesc parabola existenþei (la un moment dat eroul va dispare din film ºi va fi evocat prin conþinutul unei valize).

Aspirând sã se apropie de Picturã, Greenaway este împins la a depãºi progresia ºi presiunea narativã. Întrucat regizorul crede cã: "...Fabricarea unui artefact este legatã de fabricarea unor artefacte mai vechi, ºi nu se poate realiza fãrã aceastã ereditate a trecutului."

Trilogia este o parabolã existenþialã bogatã în reflexii, în priviri asupra secolului trecut, organizatã în grile ºi cãsuþe, descompuneri, într-o orgie de split-screenuri, cu simultaneitãþi de plan frontal ºi contra-plan, cu tablouri vii în stil Derek Jarman. Greenaway nu a renunþat, se vede, sã încurce cãrþile, sã hibridizeze limbajele, sã utilizeze tehnologiile cele mai sofisticate, din ce în ce mai convins cã Filmul nu are de apãrat nici-o frumuseþe clasicã...

Peter Greenaway este probabil cel mai autentic artist multi-media actual. Un rafinat experimentator al noilor coduri. Filmul de faþã este centrat pe un personaj metaforic, un produs narativ în care fluidizeazã forme lingvistice diverse: cinema, teatru, literaturã, muzicã, picturã, video-art. Obsesiile trecute revin: catalogarea ºi cunoaºterea sistematicã a lumii, geografia ºi scriitura, numerele ºi obiectele. Cu toate acestea, Tulse Luper Suitcases este ºi o operã extrem de distractivã, o frescã acidã a secolului XX între rãzboaie ºi dictaturi, a culturii vechiului continent ºi a universului american, a fascismului ºi a anticorpilor la fascism.

Filmat în high-definition, în studiouri ºi în multe locaþii reale( Spania, Olanda, USA, Anglia) Tulse Luper Suitcases este un exemplu de cinema post-modern, o operã conceptualã. O operã de deconstrucþie care merge perfect cu cãutarea formalã a autorului, în care simetria încã joacã un rol semnificativ.

Pentru cã la regizorul galez filmul este un spaþiu de proiecþie. Precum geometria. O serie de proiecþii pe un plan, într-o anume dimensiune n-1. De la n la n-1, mereu. Aceastã funcþie proiectivã o au ºi sentimentele, emoþiile, rãcite, sparte,digitalizate. "Inima" devine un desen, emotivitatea e un cadru, în interiorul altui cadru care pentru o secundã se blureazã.

Jocul lui Peter Greenaway este extrem de subtil, de crud. Emoþiile sunt aici nominale, doar rostite, "desenate", astfel precum un arhitect l-ar desena. Vise de copii, durere, încarcerãri (mai mult sau mai puþin metaforice), iubire, violenþã gratuitã, prietenie, surâsuri... Totul se întâmplã aici în jocul (reflectant) al cadrului. Arhitecturã digitalã e emoþiilor...

Wittgenstein spunea:"Arhitectura este un gest"... Arhitectul-desenator Greenaway ne prezintã aici sute de astfel de gesturi, pe fundalul unor pasiuni, cu o logicã din ce în ce mai arbitrarã.

Dar ºtim cã logica este arbitrarã...


Giulia Ghica Dobre, preluat din Igloo, august-septembrie 2005